#
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Articolul anterior     Articolul urmator
Sarbatoarea Fiii satului Geoagiu de Sus 2010 aduce 2 lansari de carte

Sarbatoarea Fiii satului Geoagiu de Sus 2010 aduce 2 lansari de carte

Revista nr. 31 | 19-05-2010 | Alexandru Mitchievici

Dacă la sfârşitul anului trecut, mai exact pe 20 decembrie 2009, Consiliul local al comunei Stremţ celebra alături de locuitorii comunei şi numeroşi invitaţi, 150 de ani de la naşterea marelui om de cultură, preot şi folclorist dr. Vasile Bologa, ocazie cu care a fost lansată cartea acestuia „Poezii poporale din Ardeal”, iată-ne, după numai şase luni, în data de 23 mai anul curent, invitaţi la sărbătoarea „Fiii satului Geoagiu de Sus”.
Cu această ocazie se va lansa, prin amabiliatea domnului Ion Pop-Cureşeu, cartea „Vasile Bologa (1859-1944) Studiu monografic-Contribuţii la o istorie a intelectualităţii ardelene” şi, după 87 de ani de la publicarea primei ediţii a acesteia la Orăştie, va fi lansată la Geoagiu de Sus, cartea „Poveşti bătrâneşti, adunate de pe sate şi iar sătenilor date” volumul I, de Ioan Bota, a cărei prefaţă am avut onoarea să o realizez.
Considerând că personalitatea celui care a fost Ioan Bota trebuie să fie cunoscută atât de către fiii satului cât şi de cei care vor vizita această frumoasă comună, primarul comunei Stremţ, domnul Traian Ştefan Popa şi consiliul local au susţinut republicarea ei.
Eforturile acestora nu se opresc aici, ci pentru a cinsti memoria celor doi oameni de cultură şi fii ai satului Geoagiu de Sus, s-au făcut demersurile necesare în vederea atribuirii denumirii „Ioan Bota”, Căminului cultural din Geoagiu de Sus, iar şcoala din localitate va primi numele „Vasile Bologa”.
Cartea „Poveţe bătrâneşti, adunate de pe sate şi iar sătenilor date”, cuprinde paisprezece poveşti deosebit de interesante care sperăm că vor fi pe placul cititorilor de orice vârstă.
Apariţia ei nu ar fi fost posibilă fără acordul nepoatei autorului, doamna Monica Tache, fără sprijinul doamnelor Silvia Pop, preşedinta Despărţământului ASTRA „Timotei Cipariu” Blaj, Aurelia Cherteş, Ioana Sfârlea, Cornelia Bodea, a domnului Daniel Tiutiu şi a domnului Avram Cristea, membru al Despărţământului ASTRA „Eugen Hulea” Alba Iulia, a membrilor Despărţământului ASTRA „Ioan Neagoe” Stremţ-Teiuş, cărora le mulţumim.
 

Economist Cristian Florin Bota

Taguri:Fiii satului, Geoagiu de Sus, 2010, Alba, aduce, 2 lansari, carte, Cristian Bota, Ioan Bota, Vasile Bologa

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>