#
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Miting la Cimpeni impotriva pregatirii unei legi speciale pentru Rosia Montana

Miting la Cimpeni impotriva pregatirii unei legi speciale pentru Rosia Montana

Revista nr. 225 | 17-02-2014 | Alexandru Mitchievici


Duminică, 16 februarie 2014, la Cîmpeni a avut loc o nouă acţiune de protest împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană. Participanţii s-au adunat în centrul oraşului, în faţa statuii eroului munţilor, Avram Iancu, începând de la ora 16.00.

Imnul naţional al României a răsunat în Cîmpeni alături de sloganurile cunoscute: Uniţi, salvăm Roşia Montană! Uniţi, salvăm Munţii Apuseni! Uniţi, salvăm toată România!

Reluarea protestelor a fost determinată de faptul că una dintre priorităţile acestei sesiuni parlamentare este modificarea legii minelor şi implicit, soluţionarea proiectului minier de la Roşia Montană. Precizăm că pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor de marţi, 11 februarie 2014, s-a regăsit legea specială pentru Roşia Montană, fapt ce a generat un miting spontan în Cîmpeni, de la ora 13.00.

Menţionăm că acest proiect de lege, elaborat în septembrie 2013, a scos în stradă oamenii din zeci de oraşe din lume şi a determinat cele mai mari proteste din România de după 1989.

Aceste acţiuni trebuie să continue pentru ca poziţia cetăţenilor împotriva proiectului minier de la Roşia Montană precum şi împotriva altor proiecte similare din zona Munţilor Apuseni să fie cunoscută şi respectată de cei ce ne reprezintă.

Acţiunea de astăzi a fost completată de un marş pe străzile principale ale oraşului, iar în jurul orei 18.00 participanţii s-au reunit în faţa statuii lui Avram Iancu pentru rugăciunea de încheiere.


Fundaţia Pro Munţii Apuseni


 

Taguri: miting, Cimpeni, impotriva, pregatirii, lege, speciala, pentru, Rosia Montana, cianura

Ratari

Criticisme (1)

Marciuc Vasile
18-02-2014
Aveti habar cati oameni din Campeni au fost la miting ? cred ca aveti o problema cu solidaritatea din ce in ce mai des. Oare sa se fi desteptat lumea, sa fi vazut al cui joc il fac defapt ?
Raspunde

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>