#
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Florin Roman vrea locul lui Gabi Plesa de la sefia PNL Alba Iulia

Florin Roman vrea locul lui Gabi Plesa de la sefia PNL Alba Iulia

Revista nr. 183 | 01-05-2013 | Alexandru Mitchievici


Florin Roman a anunţat pe contul său de socializare că va candida la şefia filialei Alba Iulia a PNL.

„Am luat decizia de a candida la preşedinţia PNL Alba Iulia. În 11 mai vom avea alegeri şi m-am decis să candidez după o discuţie cu mai mulţi colegi şi cu actualul preşedinte, Gabriel Pleşa. Vreau să facem o echipă, în care fiecare liberal adevarat îşi are locul, care să fie cea mai puternică din Alba Iulia, cea mai bine organizată şi care să câştige orice competiţie electorală cu adversarii noştrii din spectrul politic. Ne aşteaptă o luptă grea în faţa unui baron local de 20 de ani, dar nu plecam la luptă împreună cu liberalii adevăraţi, dacă nu credeam că în 2016 Alba Iulia va avea un primar liberal.

În plan administrativ îmi propun ca PNL să fie promotorul dezvoltării economice, prin autostrada Sebeş-Turda şi implicit noi investitori, să avem minimul necesar, adică sala polivalentă, teatru, cinematograf şi o baza de agrement pentru albaiulieni. Sunt multe de făcut după 20 de ani eşuaţi de guvernarea locală a lui Mircea Hava. Vom continua ce s-a făcut bine în Alba Iulia! PNL trebuie să readuca speranţa albaiulienilor că SE POATE MAI MULT!”
, a scris tânărul liberal într-o postare pe Facebook.

Această reţea de socializare a devenit principalul mod de comunicare al tânărului politician (cu presa şi cu electoratul liberal) în ultimele luni.

Florin Roman este vicepreşedinte al Conisliului Judeţean Alba, ocupând şi funcţia de vicepreşedinte al PNL Alba Iulia. De câteva săptămâni a preluat funcţia de purtător de cuvânt al PNL Alba. Fost jurnalist, Florin Roman este unul din apropiaţii senatorului Teodor Atanasiu, cel care conduce de mulţi ani organizaţia PNL Alba.


 

Taguri: Florin Roman, vrea, locul, Gabi Plesa, sefia, PNL, Alba Iulia, Teodor Atanasiu

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>