#
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Articolul urmator

Monarhia, arma politica sau interes national

Revista nr. 156 | 15-10-2012 | Alexandru Mitchievici


Monarhia, armă politică sau interes naţional

În primii ani de după Revoluţie, dar mai ales în 1992, am crezut cu tărie că Regele Mihai se poate întoarce în ţară, pentru a se continua firul întrerupt în decembrie 1947 de către comuniştii români controlaţi de către Moscova.

În 1990, România a pierdut o mare şansă de a reveni la normalitate, dar partidele democratice (PNŢCD, PNL şi PSD Sergiu Cunescu) erau atacate de presa FSN şi ostracizate de autorităţi, iar Regele, simbol al României interbelice, era alergat pe străzi de miliţienii lui Ion Iliescu.

Corneliu Coposu şi PNŢCD-ul s-au numărat printre cei care au susţinut public restaurarea monarhiei: Corneliu Coposu vedea în monarhie un mod prin care România se putea însănătoşi, scăpând astfel de toate tarele căpătate în 45 de ani de comunism.

Discursul vehement anti-monarhist l-am văzut cu precădere la partidele fostei Securităţi: PRM, PUNR, FSN şi mai nou, la PDL, partidul care – pentru cei care doresc să îşi amintească – s-a rupt din vechiul FSN iliescian.

Limbajul violent anti-monarhist l-am regăsit în anii `90 la Ion Iliescu, şi în ultimii 2 ani la Traian Băsescu şi epigonii săi PDL-işti. „Trădător”, „slugă la ruşi”, „laş” sunt doar câteva din epitetele pe care le-am auzit la Traian Băsescu şi la liderii PDL (inclusiv la liderii PDL Alba) în ceea ce îl priveşte pe Regele Mihai.

Dacă Iliescu se temea efectiv de popularitatea Regelui Mihai, despre Băsescu nu se poate spune acelaşi lucru: Băsescu, specialist în tehnici securiste de dezinformare şi manipulare, a lansat acest atac la adresa Regelui Mihai (în iunie 2011) pentru a abate discuţiile publice de la criza economică şi pentru a scoate Guvernul Boc din faţa tirului presei. Însă întâlnirile publice repetate ale lui Băsescu cu prinţul Paul au arătat faptul că Băsescu sprijină o fracţiune a monarhiei pentru a-i submina pe reprezentanţii legitimi ai monarhiei româneşti, Regele Mihai şi familia sa.

În 15 octombrie 2012, când se împlinesc 90 de ani de la Încoronarea regilor sub care s-a făurit România Mare, le transmit reprezentanţilor Casei Regale, că dincolo de ura şi dezinformarea propagată de Traian Băsescu şi PDL la adresa Regelui Mihai, la Alba Iulia, Regele Mihai (voievod de Alba Iulia) are numeroşi admiratori şi susţinători.


Editorial apărut luni, 15 octombrie 2012, în ziarul Informaţia de Alba, semnat de Iulian Brok

 

Taguri: monarhia, arma, politica, regalitatea, sau, interes, national, regele, Mihai, PDL, Alba Iulia, acuzatii, Traian Basescu, Cornel

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>