#
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Articolul anterior     Articolul urmator
Pe drumurile romane în Ţara Moţilor

Pe drumurile romane în Ţara Moţilor

Revista nr. 1 | 17-08-2009 | Alexandru Mitchievici

În perioada 21 august – 5 septembrie 2009, lângă Lupşa, în judeţul Alba, are loc prima ediţie a Universităţii de Vară de restaurare de monumente şi situri, programul „Pe drumurile romane în Ţara Moţilor”. Întâlnirea este organizată de RPER – Rencontres du Patrimoine Europe - Roumanie, sub înaltul patronaj al Academiei Române cu sprijunul Fundaţiei „Raţiu”.
Drumurile romane din Ţara Moţilor sunt puţin cunoscute şi necartografiate, deşi prin bogăţia de informaţii istorice pe care le poartă şi prin frumuseţea zonelor pe care le traversează, ele merita să fie introduse în turismul cultural şi sportiv, după modelul european – după cum menţionează organizatorii.
Programul „Pe Drumurile Romane în Ţara Moţilor” al Universităţii de Vară de restaurare de monumente şi situri se va desfasura în trei ediţii: 2009, 2010, 2011, şi are ca scop recunoaşterea valorii istorice ale acestor vestigii şi introducerea lor în reţeaua turistică a „Drumurilor Romane” din Europa.  Filozofia proiectului este inspirată de Declaraţia ICOMOS de la Quebec din 4 octombrie 2008 de „păstrare a spiritului locului”, prin salvgardarea patrimoniului material şi imaterial, mijloc novator şi eficient de contribuţie la dezvoltarea durabilă şi socială în întreaga lume.
Între 21 august şi 5 septembrie 2009, 20 de studenti şi doctoranzi participanţi la Program, viitori specialişti şi actori ai politicii de patrimoniu pe modelul european, împreună cu organizatorii, vor parcurge cei aproximativ 100 km de drum roman ce leagă Turda (Potaissa) de Roşia Montană (Alburnus Maior). Pe traseu, se va pregăti marcarea şi cartografierea drumului roman, vor fi inventariate monumentele culturale şi naturale limitrofe. Vor avea loc întâlniri cu locuitorii şi autorităţile comunelor de pe traseu, înregistrându-se problemele sociale şi ecologice ale regiunii. Programul de seară va fi dedicat cursurilor de specialitate susţinute de cadre didactice din universităţi din România, Franta şi Italia. Printre cei care vor susţine alocuţiuni se numără Indrei Raţiu, Ştefana Bianu, Ionel Haiduc – preşedintele Academiei Române, Christoph Machat – secretar general al ICOMOS, Horia Ciugudean – vicepreşedintele RPER România, care este şi directorul universităţii de vară în anul 2009.
Materialele fotografice şi informationale culese în cadrul Programului vor constitui obiectul unui volum editat şi al unei expoziţii la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.  
Partenerii UdV RPER 2009 sunt Institutul Cultural Român, ICOMOS, Centrul de studii romane al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Centrul de cercetare IPCTE al Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul „Pamfil Albu” Lupşa, Fundaţia „Raţiu Turda”, Fundatia ProPatrimonio, Clubul Montan Apuseni.
 

Taguri:tabără de vară, Lupşa, pe drumurile romane, Ţara Moţilor, Horia Ciugudean, Ionel Haiduc, Christoph Machat

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>