Articolul urmator |
Renasterea Astrei la Alba Iulia
*La 140 de ani de la înfiinţarea Despărţământului de la Alba Iulia, o mână de oameni de cultură au reînnodat o tradiţie bogată dar care trebuie să se confrunte cu o realitate foarte dificilă pentru cei care apără sentimentul românităţii...
De la bun început trebuie spus că în condiţiile anului 2009, menirea Despărţământului Astrei de la Alba Iulia - care poartă numele lui Eugen Hulea, iniţiator al ridicării Obeliscului lui Horea, Cloşca şi Crişan - s-a schimbat, membrii acestuia privesc spre viitor, dar în acelaşi timp încercând să păstreze şi să promoveze un bun naţional, românitatea, ce pare să fi intrat într-un fel de ciudată (parcă intenţionată, comandată) desuetudine sau uitare.
În urma alegerilor din 22 octombrie, Asociaţiunea Astra - Despărţământul „Eugen Hulea” din Alba Iulia îi are în comitetul de conducere pe următorii: preşedinte - prof. Oliviu Iacob, preşedinte de onoare - poetul Ion Mărgineanu, prim-vicepreşedinte - prof. Ironim Muntean, vicepreşedinţi - prof. Rodica Andronescu, bibliotecar Steliana Armian, prof. Ilie Furduiu, secretar ştiinţific - dr. Vasile Moga, organizator - economist Ionel Danciu, jurist - Radu Neag şi alţi aproximativ 15 membri, scriitori, profesori sau bibliotecari (între aceştia Mioara Pop, directoarea Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga”).
Despărţământul albaiulian are şi un loc, unde îşi desfăşoară membrii activitatea (evident pe lângă un colegiu de prestigiu cum este Colegiul Naţional „HCC”), un loc unde pot fi întâlniţi aceşti „profesori ai românităţii”: sala Eugen Hulea - sala nr. 7 de la Colegiul Naţional „HCC”, parter, de luni până vineri, între orele 10.00-12.00.
Înfiinţat în anul 1969, Despărţământul Bălgradului şi-a pierdut importanţa odată cu Marea Unire de la 1918, fiind desfiinţat de comunişti după al doilea război mondial. În septembrie 1993, câţiva oameni au reînfiinţat Despărţământul numit atunci Alba Iulia, care a funcţionat cu suişuri şi coborâşuri. Revitalizarea Despărţământului „Eugen Hulea” s-a datorat unor oameni (parcă mereu aceiaşi) pasionaţi de cultură şi românism, între aceştia şi Ioan Bâscă (fost profesor şi ziarist) de la Consiliul Judeţean Alba şi alţii.