#399
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Articolul anterior    
Muzeul Unirii gazduieste o expozitie-eveniment despre Alba Iulia, capitala Principatului autonom al Transilvaniei

Muzeul Unirii gazduieste o expozitie-eveniment despre Alba Iulia, capitala Principatului autonom al Transilvaniei

Revista nr. 84 | 25-05-2011 | Alexandru Mitchievici


Vineri, 27 mai 2011, ora 12.00, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia găzduieşte vernisajul expoziţiei „Alba Iulia, capitala Principatului autonom al Transilvaniei. Sec. XVI-XVII”.

Expoziţia cuprinde hărţi, obiecte de uz casnic, cahle, podoabe, costume, armuri, piese de harnaşament, vase, unelte etc – toate din colecţia muzeului albaiulian. Totuşi, Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia rămâne cel mai mare deţinător al patrimoniului medieval din Oraş, iar Biblioteca Batthyaneum are o colecţie impresionantă de cărţi, incunabule, hărţi din perioada secolelor XVI-XVII; era o perioadă foarte tulbure în Estul Europei, o perioadă în care la un moment dat Imperiul Otoman asedia Austria, ameninţând Europa Occidentală, iar Ungaria era transformată în paşalâc turcesc: Transilvania în schimb era principat autonom condus de principii protestanţi şi calvini.

Expoziţia beneficiază de un catalog realizat în condiţii grafice de lux – catalog realizat de cei care au organizat această expoziţie: Radu Ota, Dan Anghel, George Bounegru, Ilie Lascu.

Interesant este faptul că expoziţia este organizată tocmai într-un context în care partea medievală şi situl premodern din Cetatea bastionară de la Alba Iulia au mult de suferit din cauza săpăturilor haotice realizate de Primăria Alba Iulia prin intermediul antreprenorului Grup Corint.

Suntem curioşi care va fi reacţia Primăriei, a celor de la Grup Corint la vederea acestor vestigii de epocă medievală şi premodernă, în situaţia în care multe informaţii arheologice s-au pierdut în aceste ultime 3 luni din cauza celor care desfăşoară lucrările de „reabilitare” din Cetatea Alba Iulia.

 

Taguri: muzeu, Unirii, expozitie, eveniment, Alba Iulia, capitala, principat, autonom, Transilvania, Grup Corint, distrugeri, medieval,

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>