#
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Interviu cu scriitorul albaiulian Gheorghe Jurca despre dependenta de a scrie

Interviu cu scriitorul albaiulian Gheorghe Jurca despre dependenta de a scrie

Revista nr. 66 | 19-01-2011 | Alexandru Mitchievici

Gheorghe Jurcă: „Nu pot să mă opresc din scris aşa cum nu pot să mă opresc din respirat”

Gheorghe Jurcă s-a născut la 20 ianuarie 1939 la Ciuruleasa, lângă oraşul Abrud. A fost ziarist apreciat la Alba Iulia şi un scriitor foarte productiv, lucru pentru care a fost catalogat în felurite feluri...

Scriitorul albaiulian Gheorghe Jurcă are zeci de titluri publicate: povestiri, nuvele, romane, piese de teatru, poezie, memorii şi confesiuni, proză fantastică, scenarii de filme, eseuri. Cultivă o scriitură poetică care ştie să te poarte prin subtilităţi filozofice în timp ce merge cu tine la braţ pe străzi, colindă cafenelele, te însoţeşte pe potecile munţilor – spaţiu cel mai iubit de scriitor, se aşează cu tine la masă, îţi face cunoştinţă cu personajele sale, multe şi de o paletă caracterială, emoţională diversă, dar toate, absolut toate purtând pecetea romanticului. Am încercat să-l descoperim mai bine în interviul acordat în exclusivitate, cu prilejul aniversării zilei sale de naştere, pentru ziarul „Informaţia de Alba”.

-„Cine sunteţi, d-le Jurcă” este o formulă uzată, expirată, aşa că v-aş întreba: ce înseamnă scrisul pentru d-voastră?
-Un exerciţiu de respiraţie, o terapie pentru suflet care mă ajută să înfrunt mai bine vicisitudinile vieţii şi să văd partea plină a paharului. Cititul şi apoi scrisul mă ajută enorm de mult pentru că prin ele mi-i imaginez pe ceilalţi, dacă vreţi, îmi imaginez chiar şi planeta pe care trăiesc. Atunci când scrii te pui în pielea altuia sau în pantofii şi hainele semenilor tăi, şi asta mă scoate din mine însumi, mă ajută să deschid uşi către alte lumi, mă face mai empatic, mai profund, mai analitic. Se spune că cititul este o chestiune de curiozitate, care în cazul meu s-a transformat în necesitatea imperioasă de a scrie. Eu nu fac altceva decât să scriu, şi iar să scriu, şi prin asta să-mi bucur inima şi sufletul. Curiozitatea e o virtute morală. Scrisul, literatura e o terapie care te vindecă de angoase, de obsesii, te înalţă, te edifică sufleteşte. Cred cu toată tăria că scriitorul e o persoană mai altfel dacă nu mai bună decât oricare alta care nu e scriitor. Scriu pentru ca personajele mele să iubească mai intens, mai pasional viaţa cu întregul ei infern de tristeţi, infirmităţi, cu cavalcada ei de frumuseţi, să vadă altfel ceea ce e în jurul lor, decât fiinţele reale.

- E multă poezie în felul în care scrieţi. Consideraţi că în zilele noastre mai are poezia şansă să existe ca atare sau trebuie să fie asimilată de alte genuri literare… cum ar fi bunăoară proza?
- Eu cred că ambele genuri literare îşi au locul lor pe eşichierul artei. Poezia va rămâne poezie şi întotdeauna vor fi elemente poetice în proză, în cinema, în pictură, în muzică – peste tot. Cred că toţi avem nevoie de poezie, chiar şi atunci când nu ştim asta. Şi, uneori, această nevoie interioară, pe care cei mai mulţi oameni nu ştiu s-o numească, este ea însăşi o nevoie poetică.

- De ce credeţi că oamenii au nevoie de literatură?
- Avem nevoie de cărţi de poezie, de proză, pentru că ceea ce avem nu e destul, indiferent cât de mult am vrea. Îi avem în preajmă pe prieteni, pe cunoscuţi, pe oamenii pe care îi iubim, putem avea chiar şi casa pe care o dorim, joburile la care am sperat, cariera pentru care am muncit, dar niciodată nu e destul. Acest element care ne lipseşte este literatura. E ceva care nu poate fi dobândit, cumpărând-o de la tarabă. Nu poţi s-o schimbi cu nimic altceva. Când suntem adolescenţi, toţi suntem poeţi, cu toţii avem sentimente de iubire pentru prima oară. Închidem uşa şi apoi deschidem alta şi ne uităm cu ochii mari la anii care au trecut şi ni se pare de fiecare dată un miracol. Abilitatea de a vedea lucrurile ca şi cum le-am vedea pentru prima oară se numeşte literatură.

- Cărţile domniei voastre abundă în personaje feminine, deosebit de frumoase, de senzuale, de voluptoase, de fascinante. Unii spun cu o jumătate de gură că scriitorul Gheorghe Jurcă scrie despre iubirile pe care nu le-a avut. Unde e adevărul, d-le Jurcă?
- În capul unora încape multă confuzie şi răutate. Unii cititori, şi mă refer mai ales la cei cu carte şi chiar la unii prieteni, fac o gravă confuzie. Un roman nu este o transcripţie autobiografică. Personajele feminine ale unor scriitori n-au fost niciodată iubitele din viaţa lor reală. Ele sunt ficţiuni, scorneli, ale căror însuşiri fizice, morale şi sufleteşti tind să satisfacă nevoia de frumos a cititorilor. Sunt cititori care m-au oprit pe stradă şi m-au întrebat tranşant de ce scriu romane de dragoste şi mai ales de ce creionez personaje feminine frumoase? Simplu! Mi-am zis şi eu ca mulţi alţi scriitori mai mari decât mine, că dacă dragoste nu e, nimic nu e! Şi care e vehiculul care poartă dragostea de colo-colo, de la o inimă la alta? Femeia – bineînţeles! Dragostea e motorul care pune în mişcare viaţa şi-i dă combustia necesară pentru a se ridica la sori şi la stele.

(partea I)

*Interviul a apărut miercuri, 19 ianuarie 2011, în ziarul „Informaţia de Alba”, a consemnat Iulian Brok

 

Taguri: interviu, scriitorul, albaiulian, Gheorghe Jurca, despre, dependenta, a scrie, Ciuruleasa, Muntii Apuseni, Alba Iulia, prolific

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>