#
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Articolul anterior     Articolul urmator
Sportivele de la CS Unirea Alba Iulia si AC Mica Roma Blaj, campioane nationale la cros

Sportivele de la CS Unirea Alba Iulia si AC Mica Roma Blaj, campioane nationale la cros

Revista nr. 55 | 01-11-2010 | Alexandru Mitchievici


Sâmbătă, 30 octombrie, la Băile Felix au avut loc finalele Campionatelor Naţionale de Cros, competiţie la care judeţul Alba a aliniat la start un număr de 16 atleţi în întrecerea individuală şi trei echipe în competiţia cluburilor.

La senioare, echipa CS Unirea Alba Iulia (foto) a aliniat la start 5 sportive, Andreea Barna (antrenor Cristina Man), Alina Boholţan şi Ana Rodean (antrenor Gabriel Avram), Mădălina Istrate şi Simona Suciu (antrenor Mariana Bucerzan), care prin clasări individuale foarte bune au reuşit să-şi adjudece titlul de campioane naţionale şi, evident, medaliile de aur la echipe.

La junioare, Mica Romă Blaj, echipă pregătită de către antrenoarea Cristina Man, a câştigat întrecerea pe echipe devenind campioane naţionale, cucerind în acelaşi timp şi două medalii în întrecerea individuală prin Anca Bunea (medalie de argint) şi Dana Loghin (medalie de bronz). Celelalte componente ale echipei campioane naţionale au fost Gabriela Stoica, Mădălina Biriş şi Maria Mărean.

În întrecerea juniorilor, echipa LPS Alba Iulia (antrenor Emil Stănilă) s-a clasat pe locul 11 la categoria cu cei mai mulţi participanţi la start. Componenţa echipei: Fabian Barbonie, Cosmin Gurgui, Daniel Lătăianu, Daniel Morar şi Dănuţ Moldovan, toţi elevi ai Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.

Trebuie spus că în întrecerea senioarelor este pentru prima oară când se reuşeşte participarea cu o echipă completă la această competiţie, titlul naţional fiind astfel cu atât mai important, constituind şi el o premieră.

„Sperăm să redăm aripi atletismului judeţean şi aşteptăm pe lângă autorităţile locale şi eventuali agenţi economici care doresc să sprijine performerii judeţului. Un prim pas în această direcţie este făcut de către CS Universitatea Alba Iulia care doreşte să se implice activ în pricipalul sport olimpic şi să ofere susţinere şi condiţii de pregătire pentru atleţii de valoare”, a precizat Marius Anghel, director al CS Unirea Alba Iulia.

 

Taguri:sportive, CS Unirea, Alba Iulia, AC Mica Roma Blaj, campioane, nationale, cros, Baile Felix

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>