#
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Nils Petter Molvaer, Portico Quartet si Marylin Mazur vin la Smida Jazz Festival 2018

Nils Petter Molvaer, Portico Quartet si Marylin Mazur vin la Smida Jazz Festival 2018

Revista nr. 458 | 12-08-2018 | Alexandru Mitchievici


Dacă e august e Smida Jazz Festival. Fără îndoială este cel mai frumos festival de jazz în aer liber din România după... Gărâna Jazz Festival.


Luaţi-vă un mic concediu pentru perioada 17-19 august 2018: în Munţii Apuseni are loc Smida Jazz Festival 2018.

Muzică bună, cărţi, plimbări prin Munţii Apuseni, sporturi nautice pe lacul Beliş, întâlniri cu tineri sciitori, ateliere handmade, imagini naturale unice.... toate le puteţi găsi la Smida Jazz Festival într-un cadru ecologic. Vor fi poate aspecte ce nu vor conveni unora sau altora, dar organizarea este ireproşabilă ! Cel puţin asta am vaăzut la primele două ediţii...

Programul festivalului:

Vineri, 17 august 2018

MUNTET (România)
IMMORTAL ONION (Polonia)
PORTICO QUARTET (Marea Britanie)

Sâmbătă, 18 august 2018

KRISPER (România)
BARABAS LORINC QUARTET (Ungaria)
KIMMO POHJONEN (Finlanda)

Duminică, 19 august 2018

PAPERJAM (România)
SONS OF KEMET (Marea Britanie)
SPIRIT CAVE (Danemarca, Norvegia): Marilyn Mazur, Nils Petter Molvær, Eivind Aarset, Jan Bang
 
 

Ce spun organizatorii despre Smida Jazz Festival

Smida Jazz Festival, un proiect cultural unic în România, axat pe promovarea jazz-ului contemporan şi a abordărilor inovatoare în muzica de jazz, are ca scop promovarea combinării mai multor genuri muzicale, precum şi a dialogului cultural ce angajează mai multe ţări, întrucât artiştii agreaţi sunt atât români, cât şi străini, iar dimensiunea festivalului este una internaţională.

Smida Jazz Festival este organizat de Asociaţia Transylvanian Cultural Development, care îşi propune să contribuie activ la dezvoltarea regiunii Transilvaniei, prin promovarea locului de desfăşurare, cât şi a produselor, respectiv tradiţiilor locale. De asemenea, asociaţia îşi propune să susţină jazzul contemporan, atât românesc, cât şi străin, încercând o simbioză, o sinteză a mai multor genuri şi stiluri de muzică. Aceste stiluri lipsesc din peisajul muzical românesc, dar şi est-european, contextul cultural actual caracterizându-se prin prezenţa unor evenimente dedicate jazzului tradiţional.
 
 

RESPONSABILITATE SOCIALĂ ŞI DE MEDIU

Smida este situat chiar în inima Parcului Natural Apuseni, arie protejată ce se află printre ultimele zone naturale de carst împădurit de mari dimensiuni (îşi etalează frumuseţea sălbatică pe aproximativ 76.000 de hectare) din întreaga Europă. Parcul este casă şi pentru peste 1.500 de peşteri, dintre care cea mai apropiată este Peştera Mare din Valea Firii (ce face parte din sistemul Humpleu). De asemenea, Parcul adăposteşte gheţari subterani, dintre care cei mai importanţi sunt Gheţarul Scărişoara (aflat la aproximativ 40 de kilometri de Smida) şi Gheţarul Focul Viu (24 de kilometri faţă de Smida).

Cătunul Smida se află la altitudinea de 1.100 de metri şi la recensământul din anul 2007 număra numai 22 de suflete. Casele din lemn par să fixeze timpul în loc, căci felul în care arată cătunul te întoarce în timp 100 de ani. Aşadar, pe drumul înspre festival trebuie să vă potriviţi ceasurile după mersul furnicilor, să vă desfaceţi din balamalele grijilor, tristeţii şi stresului, şi să lăsaţi natura să vă primenească trupurile şi sufletele.
 

CITEŞTE şi:
 
Taguri: muntii Apuseni, lacul Belis, Smida Jazz Festival 2018, Garana Jazz Festival, Barabas Lorinc, Portico Quartet

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>