#
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Fiscalitatea si contribuabilii

Fiscalitatea si contribuabilii

Revista nr. 37 | 30-06-2010 | Dark Nightrider

Povestind de curand cu colectivul site-ului, acestia m-au intrebat despre ce am sa scriu in urmatorul articol.Le-am spus ca despre banci si despre rolul lor intr-o economie libera si despre ceea ce inseamna bancile in criza actuala, cu bune si cu rele.

Observand insa ca principalul subiect in aceste zile tine de majorarea fiscalitatii (in speta aTVA-ului) ca urmare a refuzului CCR de a declara constitutional intregul pachet de legi asa numit “anticiriza” aprobat de Parlament , am decis sa scriu despre aceasta componenta a oricarei economii, numita “fiscalitate”.

Vreau sa pornesc de la premisa ca fiscalitatea este o realitate care trebuie sa fie imperativa. Satisfacerea nevoilor colective ale oricarei societati impune realizarea unor venituri publice, contribuabilii fiind  cei ce contribuie la constituirea banului public. Nu este o virtute a nici unui individ in a nu-si plati taxele si impozitele la fel cum este cel mai mare semn de slabiciune a autoritatii statale de a nu concepe un sistem fiscal functional care sa-i asigure progresul si pana la urma puterea economica si stabilitatea sa generala ca exponent si protector al natiunii pe care o reprezinta.

Fiscalitatea are rolul ei foarte important in reglarea unor mecanisme economice primordial ale unui sistem economic, fie el statal, regional sau mondial.

Anumite politici fiscale se aplica in perioade de dezvoltare, altele in perioade de maturitate a unei economii si altele in perioade de recesiune. De fapt, fiscalitatea reprezinta cea mai importanta parghie a autoritatii statale prin care aceasta sa induca in angrenajul economic o anumita tendinta prin care sa corecteze fluent si eficient diferite dezechilibre macro-economice care se manifesta in timp.

Dupa aceasta logica, am spune ca in perioade de avant economic fiscalitatea trebuie sa incurajeze dezvoltarea accelerata si investitiile , in perioade de maturitate economica, atunci cand se manifesta varfuri ale consumului, fiscalitatea trebuie sa-si formeze resursele majoritare prin taxarea apetitului de consum pentru ca in perioade de recesiune economica bugetul statului sa detina resurse indestulatoare pentru a permite o relaxare a fiscalitatii, ca prima parghie de re-declansare a dezvoltarii.

Traversam o perioada de recesiune adanca. O resintim cu totii, zi de zi. Este normal ca in vremuri de acest gen, actorii economici, incepand de la omul de rand pana la marile corporatii, sa-si indrepte privirea catre autoritatea statala si sa ceara politici fiscale care sa-i ajute sa depaseasca furtuna economica. Insa dupa sapte trimestre “oficiale” de recesiune, statul roman nu pare a gasi solutia.  Aflam ca dupa acea crestere economica fara precedent intr-o perioada in care economica “duduia”, paradoxal bugetul statului este gol. Unde sunt banii? Unde s-au dus?  Grele intrebari, nu atat prin faptul ca nu se gaseste raspuns (desi este foarte usor de verificat unde s-au dus banii) ci mai ales prin gravitatea implicatiilor pe care aceste raspunsuri le au acum asupra economiei in ansamblu.

Parerea mea este clara:  cota unica a fost unul dintre cele mai benefice masuri fiscale pe care statul roman le-a aplicat vreodata. Si aici nu discutam de cota unica din punct de vedere al procentului ei de 16%. Putea la fel de bine sa fie 17, 18 sau 20% . Sau 15%. Ceea ce a adus cota unica in sistemul fiscal romanesc a fost ceva mult mai important si benefic: stabilitatea si predictibilitatea fiscala. Orice investitor sau antreprenor a stiut ca daca face profit in Romania, plateste 16%, daca obtine dividende in Romania plateste 16%, daca creeaza locuri de munca in Romania salariatii vor plati impozit pe salariii de 16%, samd. Fiecare antreprenor putea sa-si conceapa un buget de venituri si cheltueli cat de cat predictibil pentru ca unul dintre capitolele acestuia si anume “fiscalitatea” era cat de cat clar. El trebuia sa se ocupe de restul, elemente care tineau exclusiv de business-ul pe care dorea sa-l faca. Extraodinar de buna a fot si stabilitatea cotei TVA.

Aceasta a fost incepand cu 1999 stabilita la 19% si a ramas neschimbata timp de 11 ani, lucru foarte bun pentru o economie emergenta asa cum este cea a Romaniei.  A fost un alt pilon de stabilitate fiscala care a ajutat Romania.          

Si uite asa, cu aceste doua  instrumente fiscale primordiale cat de cat puse la punct, Romania a inregistrat mult discutata crestere economica din a ii 2000-2007. Ca aceasta a fost bazata pe consum, ca a fost de fapt nerealista si nesustenabila, ca a fost artificiala sau nu, ramane de discutat. Insa a fost o
crestere economica. O perioada in care economia a functionat, in care a explodat consumul si in care s-au strans o multime de bani la buget.  Revine obsesiv aceeasi intrebare de mai inainte:  unde sunt banii? Pe ce au fost cheltuiti? Pentru ca investitii nu s-au facut, cu infrastructura suntem la pamant, sanatatea si invatamantul sunt sub orice critica.

Degeaba concepem un sistem fiscal adecvat, prin care sa colectam bani la buget daca nu ii si cheltuim cum se cuvine. Iar la partea cu cheltuirea banilor publici Romania a stat dezastruos intotdeauna. Cheltuieli publice umflate, contracte atribuite politic, salarii exagerat de mari in domeniul public, sute de mii de functionari publici care incarca o organigrama stufoasa a sute si mii de institutii, directii, agentii si comisii ale statului. Doar in perioada 2006-2008 s-au angajat in sistemul de stat 400.000 de oameni. Enorm! Daca ii intrebai pe cei care aveau contracte cu statul cum se descurca spuneau: e greu ca incasam mai greu dar merita ca sunt banoase, vere!!!. Apoi, salarii compensatorii  si pensii la niveluri exorbitante platite fara noima dn bugetul statului, considerat la acea vreme ca un adevarat sac fara fund, un adevarat corn al abundentei pentru diriguitorii tarii si protejatii acestora.
Nimeni nu a constientizat cu adevarat la acel moment (sau s-a facut ca nu intelege) ca toti acei bani veneau din mediul privat. Si ca de prosperitatea si puterea mediului privat depinde de fapt bunastarea intregii natiuni. La ora actuala doar 18% (!!!) din populatia Romaniei activeaza in mediul privat. Asta ar insemna vreo 2.2 milioane de oameni doar. De unde sa mai poata acest sistem privat sa mai suporte intreaga sarcina bugetara? Si mai ales in conditii de criza?

In concluzie, atat de asteptata relansare economica trebuie sa vina tot din mediul privat. Mediul privat este “creuzetul” unde trebuie sa renasca apetitul de business. Pana ca natiune nu vom intelege ca trebuie protejat  mediului privat, afacerile oneste care produc plusvaloare economica si creeaza locuri de munca, degeaba vom inventa si aplica inca alte si alte impozite sau vom incerca sa re-inventam fiscalitatea. Lasati fiscalitatea sa redevina la vocatia ei cea mai importanta, acea de parghie economica nu de bici amenintator deasupra capetelor contribuabililor!.

Taguri:fiscalitate, contribuabili, mediu privat, sistem fiscal

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>