#391
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Articolul urmator
Chiar si Marele Zid Chinezesc s-a facut mic in fata maretiei baronului Cetatii Alba Carolina

Chiar si Marele Zid Chinezesc s-a facut mic in fata maretiei baronului Cetatii Alba Carolina

Revista nr. 389 | 10-04-2017 | Alexandru Mitchievici


Un pas mic pentru populimea din Alba Iulia, un pas mare pentru baronimea sa Mircea Hava din Cetatea Alba Carolina.


După secole milenare care au durat circa câteva zeci de ani, Mircea Hava a ajuns tocmai în China.

Pe lungul drum al mătăsii internautice am primit iată un mesaj de la capătul lumii, cu aventurile baronului Mirchausen în China.
 
 
 
 
Mircea Hava scrie pe facebook către votanţii săi fideli cu idei fixe, dar puţine:

„Gata, sunt fericit, am ajuns în China, iar marele popor tovarăş şi prieten m-a primit cum se cuvine: pâine, sare şi havele ! Aşteptam şi o odă în cantoneză, cum s-a întâmplat cu Xi Jinping în America, dar gazdele m-au neglijat puţin.

Am văzut Marele Zid Chinezesc. O să moară de ciudă Daniel Sabău (Dan Sabău, Danil Sabău sau cum i-o zice) când îi povestesc câte pavele şi câte cărămizi au băgat chinezii într-un zid. Un simplu zid.

Un zid simplu, dar care rezistă de vreo 2.000 de ani... spre deosebire de cetatea lui Sabău care crapă în fiecare zi, ba pe ici, ba pe colo. Cad cărămizile, se sparg pavelele din Cetatea „restaurată” de Danil Sabău. Apropo, am auzit că Sabău a adus pavele tocmai hăt din China şi Turcia pentru a înlocui sutele de tone de bazalt şi granit din Cetate...
 
Cică Marele Zid Chinezesc se vede de pe Lună... la fel ca „restaurarea” Cetăţii Alba Iulia de către Grup Corint.

Ce să mai...? Vă spun cu mâna pe inimă că cu Sabău, Franchini şi Hedviga, cu proiectele pe fonduri asiatice ale lui Nicolaie Moldovan, am putea să restaurăm Marele Zid Chinezesc. Şi nu aşa la vrăjeală cum am făcut cu Cetatea, ci pe bani frumoşi. 68 de milioane de euro cât a costat Cetatea Alba Carolina este excedentul bugetar al unui cartier din Beijing într-o săptămână.

Chiar m-am gândit ce cadou să-i fac Saboului de ziua lui: 200 de tiruri cu pavele Made in China. Îi ajunge 2 ani să repare prin cetate ce se sparge, ce se strică, ce se fura sau dispare...

Va urma...”.
 
 
*Marele Zid Chinezesc (Wànlĭ Chángchéng „zidul lung de 10.000 Li” sau Zhōngguó Chángchéng „zidul lung chinezesc”) are 21.196,18 km.
 
 
FOTO: mega-travel.ro
 
 
Acest text este un PAMFLET şi se tratează ca atare... cu zâmbetul pe buze !
 
 
CITEŞTE şi:
 
Taguri: Marele Zid Chinezesc s-a facut mic, maretiei baronul, cetatea Alba Carolina, Danil Sabau, restaurare

Ratari

Criticisme (1)

Hedviga
13-04-2017
Omu isi face treaba. Ce tot aveti cu el? Reprezentare, publicitate, schimb de experienta..
Raspunde

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>