#413
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
A.G. Weinberger in concert la Alba Iulia

A.G. Weinberger in concert la Alba Iulia

Revista nr. 385 | 07-03-2017 | Alexandru Mitchievici


Cineva spunea că este „cel mai spectacol” semnat de AG Weinberger. Asta a fost expresia cuiva din presă, dar greşeala lui exprimă, fără să intenţioneze acest lucru, bineînţeles, că e un ... foarte concert, un foarte spectacol semnat de un foarte muzician... A.G. Weinberger.


Fără doar şi poate A.G. este unul din marii muzicieni ai României de după 1989.

AG va susţine un concert la Teatrul de Păpuşi din Alba Iulia pe 27 martie... un eveniment muzical aşteptat de fanii muzicii bune din Alba Iulia.
 
 
Gringo.... tronic

#GringoTronic#: Albaiulienii sunt invitați la cel mai spectacol semnat AG Weinberger, în 27 martie, sala Teatrului de Păpuși „Prichindel”

Luni, 27 martie, ora 19.00, AG Weinberger revine la Alba Iulia. Teatrul de Păpuşi Prichindel va găzdui concertul Grongotronic.

Orice aventură începe cu o nevoie şi orice nevoie naşte o poveste, iar povestea are un început.

GringoTronic... Muzică electronică, jazz, blues, soul, rock…un suflu nou! Un concept inedit, un spectacol Multimedia - cele mai uimitoare poveşti ale secolului trecut spuse azi, în secolului XXI. Un spectacol care vorbeşte despre una dintre cele mai frumoase călătorii muzicale transpuse în imagine, de la blues-ul tradiţional până la electro, de la naşterea patefonului până la noile tehnologii sonore.

Flux continuu de sunet, imagine, culoare şi emoţie. Povestea unui GRINGO care pulsează viu, călătoreşte azi, în acordurile străzii deceniului doi. Povesteşte în imagini cele mai cuceritoare experienţe ale secolului trecut, dar cu tehnologia de azi.

O aventură stilistică inedită şi novatoare se naşte chiar sub ochii noştri.

GringoTronic - o îngemănare de stiluri, armonii şi influenţe, pornind de la piesele clasice până la elementele de muzică electronică, însoţite de loopuri de chitară, voce, muzicuţă şi lapsteel guitar, toate filtrate în stilul propriu al lui AG Weinberger.

Un experiment sintetic, post-modern, într-un minunat recital de virtuozitate.

 
 
Informaţii şi rezervări la 0746.043.371 şi 0258.811.752
Programul la Casa de Bilete: de Luni până Vineri între orele 09.00-16:00
 
 
Cel mai bun interpret de blues pe care l-a dat România vreodată, inegalabilul AG Weinberger, s-a născut la Oradea în anul 1965. Este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, secţia Compoziţie.

Chitarist de excepţie, vocalist, interpret la muzicuţă, producător şi realizator de emisiuni radio şi TV, producător de albume, l-au definit ca fiind „întâiul misionar al muzicii Blues”, fiind supranumit de cǎtre critica de specialiate Mr. Blues al României.

În 1998 este invitat la Festivalul Bluestock, fiind singurul artist non-american acceptat să participe la celebra manifestare

În mai 2000, pleacă „în exil cultural” în Statele Unite, intrând astfel în marea competiţie a pieţei muzicale din America.

„Nashville Calling”, întâiul album american semnat AG Weinberger a fost înregistrat între noiembrie 2004 şi aprilie 2005, la Nashville, iar în 2006 este propus pentru nominalizare la Premiile Grammy pentru 7 categorii, fiind singurul artist de blues din Romania care a atins o astfel de performanta artistica la nivel mondial.

B.B. King l-a considerat „un chitarist foarte bun, un chitarist carismatic de cea mai înaltă clasă”. Are 11 albume discografice, a scris muzica pentru 18 spectacole de teatru, a fost iniţiatorul şi fondatorul emisiunii „Acadeaua, cea mai dulce emisiune”, difuzată pe Radio Romania Tineret între 1995 şi 2000 şi pe TVR 2 între 2012 şi 2013. A fost producator şi realizator pentru emisiunea radiofonică

„Delfinariu” difuzată pe Radio Contact între 1995 şi 2000 şi emisiunea TV „Interzis FM”, difuzată pe TVR1 în 2011.

În 2011 a fost decorat cu „Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler” de cǎtre Preşedinţia României, ca apreciere pentru cariera muzicală deosebită şi pentru eforturile constante de a descoperi şi de a promova noi talente.

În anul 2016 a fost distins cu „Premiul pentru cel mai bun artist de Blues” al anului 2015, precum şi cu „Premiul pentru cel mai bun album de Blues” - „Mighty Business”, editat de casa de discuri a artistului, Big Foot Records.

Mighty Business se află în acest moment pe primele locuri într-unul dintre cele mai importante topuri de Blues/Rock din Statele Unite iar piesele sunt difuzate de peste 300 de posturi de radio din întreaga lume. Mighty Business a primit deja recenzii excepţionale din Grecia, Australia, Olanda, S.U.A., Marea Britanie, Argentina etc.

Despre AG Weinberger s-a scris mult atât în presa din România dar şi în publicaţii din întreaga lume. Dupa întoarcerea din Statele Unite, AG Weinberger  şi-a continuat misiunea sa cu acelaşi zel, cu aceeaşi pasiune şi credintă  pentru a impune muzica bună în viaţa culturală din România.

În cazul în care doriţi să consultaţi, sa ascultaţi şi să fiţi la curent cu ultimele date despre concerte, work-shopuri, participari la festivaluri puteţi accesa agweinberger/youtube, www.agweinberger.com, facebook/agweinberger.

Raluca Moisan: 0722.423.289
Management & PR AG Weinberger
 
 
CITEŞTE şi:
 
 
Taguri: AG Weinberger, concert, Alba Iulia, blues, jazz, Raluca Moisan; Nashvill Calling, Mr. Blues al Romaniei

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>