#407
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Articolul anterior    
Lucrarile la autostrada Sebes-Turda au fost oprite

Lucrarile la autostrada Sebes-Turda au fost oprite

Revista nr. 377 | 19-01-2017 | Alexandru Mitchievici


Austriecii de la firma PORR au contractat 16 kilometri din autostrada Sebeş-Turda, este vorba de lotul 4 care trebuia finalizat în martie 2016. Surpriză însă, firma PORR a primit un cadou de la CNAIR (fostul CNADNR): o prelungire a termenului cu 600 de zile (mai mult de un an şi 8 luni), precum şi o plată suplimentară de „doar” 32 milioane de lei. Suma se adăugă astfel la cele 470 milioane lei care vor fi primite de PORR pentru lucrări, spun cei de la monitorulcj.ro.


Începute la 20 aprilie 2014, lucrările la tronsonul 4 trebuiau finalizate la data de... 20 martie 2016 !!!
 

Grevă pe lotul 2

Muncitorii de pe lotul 2 al autostrăzii Sebeş-Turda au oprit lucrul nemulţumiţi de întârzierea salariilor.

Cu toate că a încasat în decembrie 2016 peste 29 de milioane de lei, constructorul grec Aktor SA a uitat să-şi plătească colaboratorii (situaţia datează din iulie 2016).

Subcontractatorii care lucrează  pe lotul 2, de la km 31 până la km 41, între Teiuş şi Aiud, s-au prezentat la punctul de lucru al constructorului de la Teiuş, solicitând sumele datorate încă din iulie 2016.
 
Lotul 2 are distanţa de 24,25km, de la Pârâul Iovului până la intrarea în municipiul Aiud - km 17+000 - km 41+250. Oferta câştigătoare a fost desemnată într-o licitaţie din decembrie 2013: era de 460.019.270 lei... Licitaţia pentru lotul 2 a fost câştigat de Asocierea RCM Construzioni SRl/Imob Lux Construct SRL/Consinit SRL/Societatea de Construcţii Napoca SA/ Impresa Ferrara S.N.C Di Angela & Rossella Ferrara/SC T Dancor RomConstruct SRL/SC Shelter Construct  SRL/ Associazione Cooperativa Muratori & Affini Ravenna S.C.P.A./ Schiavo & C.SpA/Eurocerad International SRL, care a subcontractat lucrările... Constructorul este Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) din Grecia şi Euro Construct Trading 98 SRL.
 
Cum-necum, contractul pentru lotul 2 a crescut peste un an: conform celor de la monitorulcj.ro, în 14 noiembrie 2014 a fost semnat un contract în valoare de 549.332.493,62 lei, fără TVA. Grecii de la Aktor SA au subcontractat execuţia lucrărilor de la km 31 până la km 41 unei firme din judeţul Maramureş - Crisma Gref SRL - care a subcontractat lucrările altor constructori.
 
 

„Am lucrat cu utilajele noastre, cu muncitorii noștri. Ne-au tot mințit că vom primi banii. Suntem vai de capul nostru. Nu ne-am primit banii din 15 iulie”, a declarat reprezentantul unei firme de construcţii, conform ziarului monitorulcj.ro.

Firmele păgubite au scris următoarele mesaje: „Trăim în sclavagism? Aşa se pare”, „Firme de apartament fac autostradă”, „Noi am muncit! Unde e plata?”, „Am muncit pentru voi, unde sunt banii noștrii?”, „Avem copii de crescut”, mai spun cei de la monitorulcj.ro.

În decembrie 2016 CNAIR (fostul CNADNR) a plătit 3 facturi firmelor care lucrează pe autostrada Sebeş-Turda:
30 decembrie 2016: 11.569.723,51 lei
30 decembrie 2016: 5.936.418,13 lei
30 decembrie 2016: 11.982.715,78 lei

În octombrie 2016, lucrările pe lotul 2 s-au oprit din acelaşi motiv: întârzierea plăţilor către subcontractanţi.
 
 
Sursa foto: monitorulcj.ro
 

CITEŞTE şi:
 
Taguri: lucrarile, autostrada, Sebes-Turda, oprite, greva, intarziere, plati, salarii, Teius

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>