#408
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Articolul anterior    
Corneliu Coposu a fost uitat. 20 de ani de la moartea Seniorului

Corneliu Coposu a fost uitat. 20 de ani de la moartea Seniorului

Revista nr. 315 | 11-11-2015 | Alexandru Mitchievici


Poate v-aţi întrebat, unii dintre voi, de ce lui Corneliu Coposu i s-a spus Seniorul ? De ce lui Iliescu i s-a spus Cârpă KGB-istă, lui Băsescu - Piratul, lui Ponta - Mickey Mouse, lui Blaga - Buldogul, lui Gabriel Oprea - Generalul Izmenelor, lui Mircea Hava - Stăpânul Havelelor ş.a.m.d.? Ei bine, Corneliu Coposu a fost numit Seniorul....


Corneliu Coposu a fost un om special: a avut un destin dureros, unic, care vorbeşte despre tragismul naţiunii române în secolul XX, dar şi despre renaşterea acestei naţiuni încercate. Corneliu Coposu nu a dorit niciodată funcţii politice, nu a dorit să se răzbune pe cei care l-au trimis 18 ani în închisoare. Chiar dacăă astăzi sună ciudat, desuet, Corneliu Coposu a fost un patriot, a dorit DOAR binele ţării sale, binele poporului român !

Pe 11 noiembrie se împlinesc 20 de ani de când Seniorul s-a stins la vârsta de 81 de ani. Din păcate nici la Alba Iulia, nici în alte oraşe, n-am auzit de manifestări dedicate Seniorului.

Revista electronică Plaiu Luminatu din Alba Iulia se alătură celor care îl respectă pe Corneliu Coposu, lider al PNŢCD-ului, lider al Opoziţiei democratice în anii 1990-1995, membru de vază al Bisericii Greco-Catolice din Transilvania.
 
 
Corneliu Coposu - o scurtă istorie

Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914 la Bobota, judeţul Sălaj, într-o veche familie românească, cu mai multe generaţii de preoţi greco-catolici.

Între 1937 şi 1940 a fost secretar personal al lui Iuliu Maniu, iar din 1940 secretar politic al marelui lider naţional-ţărănist.

În iulie 1947, la fel ca cea mai mare parte a elitei politice româneşti, Corneliu Coposu a fost arestat, fiind întemniţat aproape 18 ani. În 1964 Corneliu Coposu a fost eliberat, avea jumătate din kilogramele pe care le avusese la momentul la care a început perioada de închisoare. Aproape că nu mai ştia să vorbească – timp de un an de zile a fost zidit (la propriu) într-o mică temniţă, nemaiavând contact cu nimeni.

În 1987 a afiliat PNŢ la Internaţionala Creştin-Democrată. În ianuarie 1990 a reînfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc (devenit Creştin Democrat). După 1989, urmaşii PCR-ului (FSN şi PD) au încercat permanent să-l suprime pe Corneliu Coposu, ca una din vocile cele mai credibile ale societăţii civile. În mai 1995 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini.

Intransigent, refuzând compromisurile, Corneliu Coposu s-a opus restauraţiei comuniste făcute după 1990 de FSN - partidul lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Traian Băsescu.

În perioada 13-15 iunie 1990 liderii FSN-ului au pus în scenă ceea ce s-a numit Mineriada din 1990, încercând să reducă la tăcere Opoziţia şi principalii liderii democraţi: Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Ion Diaconescu, Mircea Ionescu-Quintus ş.a. Unii afirmă că peste 100 de persoane au fost ucise pe străzile din Bucureşti în iunie 1990, de asemenea au fost distruse sediile PNŢCD, PNL, sediul Facultăţii de Arhitectură şi sediile altor instituţii şi asociaţii democratice. Iliescu şi clanul său oprea brutal dezvoltarea democratică a României, iar România intra într-o izolare internaţională care a durat până în 1996.

Corneliu Coposu a crezut în monarhie, a dorit restaurarea regalităţii, fiind un susţinător declarat al regelui Mihai.

În noiembrie 1995 Seniorul s-a stins, lăsând Opoziţia într-o situaţie care i-a permis câştigarea alegerilor din 1996.

După moartea sa, inclusiv duşmanii politici au avut curajul să-i recunoască meritele politice şi umane (printre aceştia s-a anumărat şi Alexandru Bârlădeanu, mare lider comunist şi apoi fesenist).

„Mi-am făcut un examen de conştiinţă... Am trecut în revistă toate suferinţele şi mizeriile prin care am trecut de-a lungul puşcăriilor, a anilor de detenţie, a persecuţiilor penitenciare. Şi cred că aş opta pentru acelaşi destin... Cred că destinele noastre sunt scrise dinainte. Nu sunt fatalist, dar dacă mi s-ar ridica în faţă aceleaşi alternative, ceea ce aş alege ar fi tot trecutul pe care l-am trăit şi pe care l-aş repeta cu seninătate”.

(„Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian”)
 
 
Moştenirea politică a Seniorului

Corneliu Coposu, preşedintele PNŢCD, s-a stins la 11 noiembrie 1995. Îşi lăsa partidul în fruntea Opoziţiei politice de la Bucureşti: în acei ani tulburi de după 1989, Opoziţia se lupta cu regimul Iliescu, un brav noştenitor al regimului comunist.

Emoţia provocată de moartea Seniorului în noiembrie 1995 a ajutat Opoziţia democratică să câştige alegerile din noiembrie 1996: Convenţia Democrată din România (din care făceau parte PNŢCD, PNL, PSDR Cunescu, Alianţa Civică şi alte mici formaţiuni democratice) au făcut un guvern larg alături de PD şi UDMR.

Candidatul CDR-ului (Emil Constantinescu) a fost ales preşedinte, iar ca premier a fost desemnat Victor Ciorbea, devenit membru PNŢCD de curând.

În anul 1998, primul Guvern ne-comunist de după 1945 - guvernul controlat de PNŢCD - a fost sabotat de ministrul PD Traian Băsescu. În urma acţiunilor PD-ului, Guvernul Ciorbea a fost obligat să demisioneze. În locul lui Vasile Ciorbea a fost numit premier Radu Vasile, un ţărănist trădător (bănuit că ar fi fost securist), trecut ulterior în rândurile Partidului Democrat (partid de securişti, urmaş al FSN-ului).

În anul 2005, acelaşi Traian Băsescu (devenit preşedinte al României) a blocat numirea ţărănistului Constantin Ticu Dumitrescu la şefia CNSAS. Bun prieten cu Corneliu Coposu, Dumitrescu a condus AFDPR-ul şi a creat legea CNSAS, de care s-a dezis mai târziu, din cauza modificărilor care au schimbat substanţa legii... Traian Băsescu l-a susţinut (împotriva lui Ticu Dumitrescu) pe candidatul Corneliu Turianu, care a fost ales în fruntea CNSAS.

După anul 2004, PNŢCD-ul a încăput pe mâna unor personaje care nu au nici o legătură cu acest partid istoric: Aurelian Pavelescu, Marian Petre Miluţ......
 
 
CITEŞTE şi:
 

Foto: frd.org.ro
 
 
 
Taguri: Corneliu Coposu, uitat, 20 de ani, moartea, seniorul, PNTCD, national, tranist, biserica, greco-catolica

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>