#
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Articolul urmator
Ziua Usilor Deschise la Curtea de Apel Alba Iulia

Ziua Usilor Deschise la Curtea de Apel Alba Iulia

Revista nr. 312 | 21-10-2015 | Alexandru Mitchievici
 
Vineri, 23 octombrie 2015, la Curtea de Apel are loc Ziua Uşilor Deschise.
 
Evenimentul are loc la sediul instanţei, situat în municipiul Alba Iulia, strada I.C. Brătianu, nr.1, în cadrul programului de lucru 8.00-16.00, şi are ca scop asigurarea transparenţei actului de justiţie şi familiarizarea publicului cu aspectele specifice activităţii de judecată.
 
Agenda manifestării cuprinde în principal vizitarea compartimentelor din structura instanţei, prezentarea şi utilizarea echipamentelor electronice de tip info-chioşc destinate justiţiabililor, informarea celor interesaţi cu privire la circuitul dosarelor, la modalitatea de accesare şi aflare a soluţiilor dosarelor aflate pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sau a altor informaţii utile puse la dispoziţie pe site-ul Curţii de Apel Alba Iulia, precum şi difuzarea unor broşuri informative.
 
Este o invitaţie în primul rând pentru elevi, studenţi, justiţiabili, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti şi pe toţi cei interesaţi să afle mai multe informaţii despre circuitul unui dosar şi etapele procesuale ce se parcurg până la soluţionarea unei cauze, despre condiţiile în care lucrează judecătorii şi personalul auxiliar.
 
„Acţiunea este organizată cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile marcată în fiecare an în 25 octombrie în întreaga Europă, iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Comisiei Europene, eveniment prin care justiţia civilă este adusă în atenţia publicului european. Scopul celebrării acestei zile este acela de a apropia justiţia de cetăţeni, de a-i ajuta să fie mai bine informaţi despre drepturile lor şi modalitatea de funcţionare a justiţiei de zi cu zi, îngăduind acestora să-i înţeleagă mai bine mecanismele şi de a îmbunătăţi accesul la justiţie”, se arată într-un comunicat semnat de Cosmin Muntean, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.
 
 
 
Taguri: ziua, usilor, deschise, curtea, apel, Alba Iulia, Cosmin Muntean

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>