#
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Articolul urmator
In comuna Ciugud a avut loc prima editie a Junior Bike Race

In comuna Ciugud a avut loc prima editie a Junior Bike Race

Revista nr. 293 | 07-06-2015 | Alexandru Mitchievici


În comuna Ciugud, judeţul Alba a avut loc Junior Bike Race 2015, prima competiţie de mountain-bike din Alba destinată în exclusivitate copiilor. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 6 iunie 2015, fiind organizat de Clubul de Ciclism Bicheru-Cycling din Alba Iulia în parteneriat cu Primăria Comunei Ciugud.


La startul competiţiei au participat circa 200 de copii din judeţele Bihor, Mureş, Cluj şi Alba.

Concursul s-a desfășurat pe două trasee cu grade diferite de dificultate, care au fost amenajate în zona terenului de fotbal din Ciugud, în funcție de vârsta participanților. Cei sub 9 ani au avut de parcurs „Traseul Iepurașilor” și au pedalat 540 m, cu o diferență de nivel de 5 metri.

La această categorie au fost două subcategorii de vârstă: cei mai mici, de 3-5 ani, care au avut dreptul să fie însoțiți de părinți pe tot parcursul cursei, iar cei de 6-8 ani, au avut posibilitatea de a fi însoțiți doar din afara zonei marcate.

„Traseul Lupişorilor” au fost destinat copiilor de peste 9 ani, împărţiţi pe două subcategorii de vârstă: 9-11 ani și 12-14 ani, fiecare categorie parcurgând un alt număr de ture din traseul de 1000 m lungime și 15 m diferență de nivel.

Toţii copiii care au reuşit să termine traseul au primit diplome, iar primii trei clasaţi de la fiecare categorie au primit premii constând în rechizite şi articole necesare ciclismului.

Evenimentul de la Ciugud a beneficiat de prezenţa a trei asociaţii, Ping şi Pong, Mickey Mouse şi Hello Kitty, care i-au încurajat pe copiii şi i-au antrenat în diferite jocuri, le-au oferit baloane şi i-au pictat pe faţă pe doritori.

La finalul competiţiei a avut loc o tragere la sorţi la care au participat toţi copii participanţi: premiul tombolei a fost o bicicletă oferită de cei de la Bicheru-Cycling, o bicicletă care a ajuns la Eduard Vaida.

Primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, a precizat: „Prin această inițiativă am urmărit încurajarea copiilor să participe cât mai mult timp în aer liber, pe bicicletă, totodată şi să le punem  la încercare și abilitățile de pedalat. Traseele nu au fost unele uşoare. Mersul pe bicicletă este o modalitate de a ne menţine sănătoşi, în forma şi de a avea un tonus bun. Concursul a fost unul foarte reuşit. Am văzut că au venit copii din Oradea sau Cluj ceea ce ne obligă şi mai mult ca şi anul viitor să organizăm acest concurs care este o premieră pentru judeţul Alba. Îi felicit pe câştigători dar le transmit tuturor copiilor care au participat astăzi la Junior Bike Race Ciugud 2015 că sunt învingători”.
 
 
Câştigătorii Junior Bike Race, Ciugud 2015
 
Categoria 3-5 ani - Traseu Iepuraşi (băieţi)

1.Dragoş Andrei Bereczki 00:01:35
2.Vlad Marcu 00:01:44
3.Radu Andrei Petrescu 00:01:494

Categoria 3-5 ani - Traseu Iepuraşi (Fete)

1.Mara Crişan 00:02:14
2.Sofia Filimon 00:02:37
3.Sara Maria Buciuman

Categoria 6-8 ani - Traseu Iepuraşi (băieţi)

1.Cristian Vlad Bereczki 00:02:33
2.Luca Petru Făţan 00:02:40
3.Dan Ionut-Benician 00:03:04

Categoria 6-8 ani - Traseu Iepuraşi (fete)

1.Ştefania Petrescu 00:02:54
2.Roberta Comşa 00:02:58
3.Ştefania Dana Moldovan 00.03.15

Categoria 9-11 ani - Traseu Lupişori (băieţi)

1.David Andrei Veştemean 00:11:17
2.Elias George Hozat 00:11:40
3.Ştefan Oarga 00:11:46
 
Categoria 9-11 ani - Traseu Lupişori (Fete)

1.Ana Miclea 00:07:33
2.Diana Teodora Diacu 00:09:35
3.Iulia Munteanu 00:09:36

Categoria 12-14 ani - Traseu Lupişori (Băieţi)

1.Patrick Pescaru 00:15:18
2.Vlad Faur 00:15:58
3.Radu Cosmin Arsin 00:17:14

Categoria 12-14 ani – Traseu Lupişori (Fete)

1.Iulia Adina Florea 00:11:52
2.Raluca Ioana Benician 00:16:25
3.Iulia Denisa Şandru 00:18:16.
 
 
A Ciugood Day ! 

In comuna Ciugud a avut loc prima editie a Junior Bike Race In comuna Ciugud a avut loc prima editie a Junior Bike Race In comuna Ciugud a avut loc prima editie a Junior Bike Race
Taguri: comuna, Ciugud, prima, editie, junior, bike, race, Gheorghe Damian, Bicheru, cycling

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>