#
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Tabara Internationala Inter-Art aseaza orasul Aiud pe harta europeana a artei plastice contemporane

Tabara Internationala Inter-Art aseaza orasul Aiud pe harta europeana a artei plastice contemporane

Revista nr. 252 | 25-08-2014 | Alexandru Mitchievici
Tabăra Internaţională de Artă Plastică Inter-Art Aiud s-a constituit şi prin această a XIX-a ediţie, defăşurată la Aiud în perioada 10-25 august 2014, în unul dintre cele mai importante şi ample proiecte artistice contemporane. Tabăra a reunit 36 de artişti plastici din 25 de ţări, reprezentanţi ai unor importante culturi şi tradiţii, pictori, graficieni şi sculptori recunoscuţi prin talentul şi valoarea lucrărilor realizate şi prezentate în expoziţii în întrega lume.
 
Expoziţia de închidere a evenimentului, recunoscută de toată lumea ca fiind unul dintre momentele de vârf ale creaţiei artistice şi una din cele mai importante prezentări de artă plastică realizate de-a lungul timpului în tabăra aiudeană, a fost onorată de participarea doamnei Csilla Hegedus - secretar de stat în Ministerul Culturii, a domnului Ion Dumitrel - preşedintele Consiliului Judeţean Alba, a domnului Mihai Horaţiu Josan - primarul municipiului Aiud, precum şi a altor oficialitati judeţene şi locale, precum şi un numeros public iubitor de artă. Participarea şi discursurile prezentate de oficiali au subliniat amploarea fenomenului artistic Inter-art, relaţiile importante pe care fundaţia le-a stabilit, în decursul timpului, în promovarea artei româneşti şi a artei internaţionale de la Washington şi New York, la Viena şi Vichy până la expoziţiile din Haiti şi Maroc.
 
Prin programul său complex şi numărul important de artişti participanţi, tabăra aiudeană se constituie, în sine, într-un demers artistic inedit. Astfel publicul şi artiştii participanţi au avut posibilitatea să asiste la expoziţii personale ale artiştilor: Eva Andrea Szocs (Ungaria), Georgiana Cozma (România), Gerd Messmann (Germania), Suelin Low Chew Tung (Grenada), Lojze Kalinsek (Slovenia); la expoziţii de grup cuprinzând arta haitiană şi arta sudaneză, la expoziţia internaţională de mail-art, la expoziţia In Memorian Jacek Cichon (Polonia). Expoziţiile s-au desfăşurat în sălile din galeriile de artă aiudene şi în sălile de expoziţii ale Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Seara de muzică Melodis Folk, prezentările sun genericul „Arta din ţara ta”, excursiile la Alba Iulia, Rimetea şi Sighişoara au contribuit la cunoaşterea reciprocă a culturii şi tradiţiilor specifice zonelor reprezentate.
 
Un alt eveniment inedit, desfăşurat în actuala ediţie a taberei, l-a constituit prima ediţie a „Nopţii Inter-Art”, desfăşurată în Piaţa Consiliul Europei, Biserica Romano-Catolică şi Galeriile Inter-Art şi care a cuprins: creaţii în aer liber, având ca temă Aiudul – expuse apoi în galeriile de artă şi vernisate la miezul nopţii, concertul de orgă, atelierul de fotografie veche cu prezentarea lucrărilor realizate de Zoltan Lorincz jr., performance-urile realizate de Georgiana Cozma (România), Eva Andrea Szocs (Ungaria), Giuseppe Strano Spitu (Spania). Sculpturile realizate de Ştefan Balog, montate în zona parcului central, au făcut parte dintr-un proiect intitulat „Îngeri căzuţi”, prin care, cu ajutorul artei vizuale, a teatrului şi muzicii, autorul a adus un omagiu martirilor care au suferit şi murit în închisoarea aiudeană; de asemenea au participat la proiect actorii trupei Skepsis din Alba Iulia. Manifestarea desfăşurată în aer liber a trezit un real interes în rândul publicului participant, precum şi al presei.
 
Prin această manifestare, oraşul Aiud se înscrie în galeria marilor centre de cultură contemporană, devenind un important promotor al artelor plastice, al spaţiului artistic, al valorilor culturale şi al actului artistic contemporan.
 
 
Ioan Hădărig, directorul artistic al Taberei Internaţionale de Artă Plastică Inter-Art
 
 
Organizată de Fundaţia Inter-Art Aiud şi Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, tabăra aiudeană a devenit cel mai important eveniment de acest gen din România de după anul 1989...
 
 
Taguri: orasul, Aiud, centru, arta, plastica, contemporane, Europa, tabara, internationala, Inter-Art

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>