Articolul urmator |
Traian Berbeceanu asteapta decizia definitiva a Curtii de Apel Alba Iulia pentru anularea controlului judiciar
Joi, 17 aprilie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia va da soluţia definitivă privind anularea sau nu a controlului judiciar solicitat de DIICOT Alba.
Fostul şef al BCCO Alba Traian Berbeceanu a fost arestat în octombrie 2013, fiind eliberat o lună mai târziu.
Berbeceanu a fost arestat în urma unui dosar „confecţionat” abil de procurorul Ioan Mureşan - procurorul şef al DIICOT Alba, Alin Muntean - ofiţer BCCO Alba, şi Nicolae Cean - fost procuror DIICOT Alba, actualmente procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Aşadar, joi, 17 aprilie, se judecă la Curtea de Apel Alba Iulia contestaţia formulată de DIICOT-Biroul Teritorial Hunedoara împotriva încheierii penale dispusă de Tribunalul Hunedoara în dosarul 2030/97/2014 cu privire la revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de Traian Berbeceanu, în calitate de înculpat.
Prin încheierea contestată în ziua de 7 aprilie 2014, Tribunalul Hunedoara a admis cererea formulată de comisarul Traian Berbeceanu (fostul şef al BCCO Alba) şi a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar împotriva sa.