Eu numai pe benzina circul, ca nu-s tractorist... declara senatorul Alexandru Peres
Într-o conferinţă de presă senatorul PDL de Alba Alexandru Pereş şi-a precizat poziţia faţă de supra-accizarea benzinei...
Alexandru Pereş: „Lipsa de luciditate duce la discriminare. Guvernul Ponta a decis că benzina va fi supra-accizată, motorina nu. Asta înseamnă că cei care au maşini pe benzină sunt discriminaţi. E neconstituţională această decizie. Vom face sesizări la Curtea Constituţională şi interperlări în Parlament la începutul lunii februarie”.
Întrebat ce maşină are, Pereş a răspuns râzând: „Eu numai pe benzină circul, că nu-s tractorist”.
Referitor la plecările dinspre PDL spre Partidul Mişcarea Populară, Pereş a declarat: „PMP a devenit un partid cu acte. S-a născut, funcţionează, trăieşte. În zilele următoare o să mai vedem şi alte plecări (de la PDL la PMP). Plecarea doamnei Udrea la PMP o numim pierderi calculate, şi vor mai fi. Orice partid pe partea de centru-dreapta nu că ne bucură, dar înseamnă că se acumulează forţe politice care se vor putea uni în vederea alegerilor prezidenţiale din 2014. Televizionişti, carierişti care se regăsesc în acest partid de dreapta. Vizionând această pleiadă de membri noi ai PMP văd multă vorbă, atacuri la USL dezlânate, care pornesc dintr-un singur loc, de la preşedintele ţării, Traian Băsescu”.
Pereş explică naşterea PMP-ului prin plecarea unor parlamentari PDL: „Cei din PMP au declarat că s-au separat de FSN-işti... Eu recunosc, am fost şi în Partidul Comunist, am fost şi în FSN. Nu ştiu ce e aşa de grav să fii FSN-ist. Eu cred că o sămi închei cariera politică în PDL. Am credinţa că PDL va trăi mai mult decât mine. Dar, îmi place acest curaj (n.a. - al celor din PMP) ca în acestă perioadă când partidele sunt blamate să creezi structuri politice noi. Dar nu poţi să zici că numai noi (n.a. - tabăra Blaga) suntem vinovaţi. Udrea, Funeriu şi Cristi Preda erau toată ziua la televizor. Cristi Preda şi-a creat cariera politică la televizor. Pe Cristi Preda dacă-l duci într-un sat de aici (din judeţul Alba) nu-l recunoaşte nimeni. Noi am făcut politică uşă-n uşă, door to door, din gură-n gură cu oamenile... Eu spun că nu poţi să guvernezi cu mâna în buzunarul oamenilor şi după aceea să fii reales”.