#424
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Articolul urmator
Autostrada Sibiu-Orastie partial finalizata, dar gata de inaugurare

Autostrada Sibiu-Orastie partial finalizata, dar gata de inaugurare

Revista nr. 216 | 17-12-2013 | Alexandru Mitchievici


Ziua de 19 decembrie 2013 va marca un moment important pentru zona de sud a Transilvaniei. Vor fi inaugurate 3 din cele 4 loturi ale tronsonului de autostrada Sibiu-Orăştie.

Tronsonul Sibiu-Orăştie trebuia să fie dat în folosinţă în luna aprilie 2013, dar lotul 3 al tronsonului va fi finalizat abia în aprilie 2014.

Chiar dacă are numai 82 km, tronsonul de autostradă traversează o zonă dificilă de dealuri şi văi, cu alunecări de teren.

De notat, pe tronosnul 3 se construieşte cel mai mare viaduct din ţară, care va fi finalizat în 2014. Viaductul de la Aciliu are o lungime de 1 km şi o înălţime de 74 metri. Viaductul va fi susţinut de 12 piloni, fiecare cântărind 380 de tone.

Tronsonul Sibiu-Orăştie are 82 de km şi costă 605 milioane de euro, fiind finanţat prin fonduri europene (85%) şi de la Guvernul român (15%).

Tronsonul face parte din Autostrada A1, parte a Coridorului IV pan-european, care va lega Bucureştiul de Budapesta prin sudul Transilvaniei, ieşind din ţară prin vama Nădlac.


Inaugurare - 19 decembrie 2013

Joi, 19 decembrie, la inaugurarea autostrăzii sunt aşteptaţi premierul Victor Ponta şi ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova. La Sebeş, autorităţile au pregătit o serie de manifestări în cadrul evenimentului Sebeşul fără camioane.


Loturi de autostradă

Lot 1 - 24,1 km între Gelmar (Orăştie) şi Vinţişoara. Constructor: Strabag. Costuri: 551,04 milioane lei
Lot 2 - 19,8 km, între Vinţişoara şi Cunţa. Constructori: Straco Grup si Studio Corona. Costuri: 377,78 milioane lei
Lot 3 - 22,1 km, între Cunţa şi Sălişte. Constructor: Impregilo. Costuri: 604,79 milioane lei
Lot 4 - 16,1 km, între Sălişte şi Sibiu. Constructori: Astaldi, Euroconstruct Trading '98 si Astalrom. Costuri: 484,83 milioane lei

Lotul 1 are o lungime de 24,11 kilometri şi se întinde de la Gelmar (Hunedoara) până la Vinţişoara.

Lotul 2 cuprinde şi zona de ocolire a oraşului Sebeş şi are o lungime totală de 19,83 km. Se întinde între Vinţişoara (Sebeş) şi Cunţa. Include şi Centura de Ocolire a Sebeşului care are o lungime de 8 kilometri.

Lotul 3 are 22,25 km. Tronsonul cuprinde zone afectate de alunecări de teren. Tot pe acest tronson se află viaductul de la Aciliu, judeţul Sibiu, cel mai mare din ţară.

Lotul 4 are o lungime de 16,61 km.

Tronsonul de autostradă Sibiu-Orăştie va lega oraşul Sibiu de Orăştie şi, printr-o porţiune deja finalizată, de oraşul Deva.


 

Taguri: autostrada, Sibiu, Orastie, partial, finalizata, gata, inaugurare, Victor Ponta, Dan Sova, marilor, proiecte, Sebes, Alba Iulia

Ratari

Criticisme (1)

cob
19-12-2013
boc vine?
Raspunde

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>