#
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Articolul urmator
Condusa 3 sferturi de partida, CSU Alba Iulia a reusit victoria in fata celor de la Sepsi Sh. Gheorghe

Condusa 3 sferturi de partida, CSU Alba Iulia a reusit victoria in fata celor de la Sepsi Sh. Gheorghe

Revista nr. 211 | 11-11-2013 | Alexandru Mitchievici


Sâmbătă, 9 noiembrie 2013, baschetbalistele din Alba Iulia au reuşit victoria în faţa unor contracandidate la titlu: Sepsi Sf. Gheorghe.

Scor înregistrat la final: 78-65 (19-22, 16-17, 18-16, 25-10), într-o partidă care a contat pentru etapa a VII-a a campionatului naţional de baschet feminin, Divizia A.

Prima jumătate a aparţinut oaspetelor care conduceau cu 39-35.

În sfertul al treilea, CSU a revenit reducând din diferenţă, dar a treilea sfert s-a încheiat tot în favoarea oaspetelor: 55-53.

Sfertul patru a fost dominat de gazde care s-au impus cu 25-10 adjudecându-şi astfel victoria.

Şi de această dată cea mai eficientă jucătoare a partidei a fost Chastity Reed, de la CSU Alba Iulia, care a reuşit 23 de puncte, 10 recuperări şi 5 pase decisive, pentru un coeficient de eficienţă de 30 de unităţi.

Cu acest rezultat CSU Alba Iulia rămâne pe poziţia a doua a clasamentului Ligii Naţionale de Baschet, reuşind 6 victorii şi doar o singură înfrângere.

Statistică CSU Alba Iulia:

Chastity Reed - 23 de puncte, 10 recuperări şi 5 pase decisive
Breanna Salley - 15 puncte şi 4 recuperări
Tiffany Brown - 14 puncte, 5 recuperări şi 4 pase decisive
Larisa Toma - 8 puncte, 8 recuperări şi 2 pase decisive
Sasa Cadjo - 8 puncte, 2 recuperări şi 3 pase decisive
Annemarie Părău - 4 puncte, o recuperare şi 6 pase decisive
Jovana Vukoje - 3 puncte, 4 recuperări şi 2 pase decisive
Ildiko Nagy - 2 puncte şi 2 pase decisive
Alexandra Uiuiu - un punct şi o recuperare
Khadijah Whittington - 2 recuperări.

După meci Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia, a declarat: „Am început foarte timid partida şi am jucat prost în apărare şi atac, moment în care adversarele au ajuns rapid în avantaj. Am decis atunci să schimb primul cinci şi am început încet, încet să ne revenim, să luptăm şi să revenim în meci. Echipa din Sf. Gheorghe a arătat că are valoare, însă noi ne-am revenit când a trebuit, pe final, în ultimul sfert, când am aruncat foarte bine de la 3 puncte şi ne-am apărat exemplar. Ţin să îmi felicit jucătoarele pentru această victorie, dar şi suporterii care au creat o atmosferă excepţională şi ne-au ajutat enorm în obţinerea acestui rezultat favorabil”.

Breanna Salley a precizat la rândul său: „Cred că diferenţa dintre meciul acesta şi cel cu Arad a fost faptul că am jucat ca o echipă pe final, toate jucătoarele introduse şi-au făcut datoria şi au marcat, iar acest lucru ne-a adus victoria. Pentru mine a fost un meci important, am lucrat mult la antrenamente săptămâna aceasta, am fost încrezătoare în forţele mele şi mi-a ieşit aşa cum mi-am dorit. Sunt mulţumită de prestaţia mea şi îmi dă multă încredere pentru viitor.

Bogdan Duma, preşedinte Consiliul de Administraţie al CSU: „Un meci foarte greu, am început slab în apărare şi atac, Sf. Gheorghe a reuşit să îşi adjudece primele sferturi şi a luat un avans pe tabelă, însă din nou s-a văzut mâna antrenorului Miroslav Popov, care a reuşit să schimbe echipa la un moment dat, a scos titularele, a introdus rezervele şi s-a vazut rapid o îmbunătăţire a jocului. Apoi am început să creştem treptat, iar ultimul sfert a fost fantastic, am dominat clar şi am reuşit să câştigăm acest meci important pentru clasament, dar şi pentru moralul echipei”.


 

Taguri: condusa, 3 sferturi, partida, CSU, Alba Iulia, victoria, Sepsi, Sh. Gheorghe, baschet, feminin

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>