#455
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Articolul anterior     Articolul urmator
Interviu cu Mihai Babitchi, omul Revolutiei de la Alba Iulia, la 20 de ani de la acel Decembrie 1989 (partea I)

Interviu cu Mihai Babitchi, omul Revolutiei de la Alba Iulia, la 20 de ani de la acel Decembrie 1989 (partea I)

Revista nr. 11 | 21-12-2009 | Alexandru Mitchievici

*Mihai Babiţchi, omul care a avut curajul să protesteze în stradă împortiva lui Ceauşescu când cei mai mulţi nu îndrăzneau să vorbească în casă *Interviu cu cel al cărui nume se leagă indusolubil de Revoluţia de la Alba iulia din decembrie 1989...

- Dle Babiţchi, sunteţi liderul revoluţiei de la Alba Iulia din 1989. Întotdeauna în situaţii de criză alogenii sunt acuzaţi, sunt arătaţi cu degetul. Vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre rădăcinile dvoastră!


- Destul de interesant modul în care puneţi problema. N-am avut chiar sentimentul că românul are tendinţa de a da vina pe străini pentru problemele lui. Chiar dacă la începutul anilor 90 se striga la Bucureşti „Noi nu ne vindem ţara!”. În ce mă priveşte, familia mea se trage din Riga, RSS Letonă, într-un moment în care aceste ţărişoare baltice făceau parte din regatul polonez. Dar chiar dacă familia mea este de origine poloneză, eu m-am născut în Cernăuţi într-un moment în care Cernăuţiul ţinea de România. Eu mă consider român: mi-am păstrat numele, mi-am păstrat anumite aspiraţii. Cei mai mulţi consideră că poporul polonez este cel mai viteaz din Europa. Nu am avut niciodată sentimentul că cineva mi-ar reproşa originea mea poloneză – mai ales că m-am manifestat şi mă manifest în continuare ca un român care a trăit într-o ţară care o iubeşte.


- Dincolo de opţiunea lor politică, eu vă spun doar câteva nume care au fost acuzaţi în acele momente din pricina originii lor: Silviu Brucan şi Petre Roman erau evrei, Laszlo Tokes era maghiar, şi într-un fel au fost acuzaţi în acele momente.


- Este adevărat. Întâmplarea face că cei care au contribuit la declanşarea Revoluţiei române, o parte dintre ei, au fost de această sorginte, evreiască, alţii de origine maghiară. Dar conştiinţa mea este că într-un viitor îndepărtat, chiar dacă supăr pe unii, asta e cultura, viziunea mea, va exista o singură naţiune – pământenii, şi o singură ţară – Pământul. Va exista un singur guvern, probabil vor fi populate şi alte planete ş.a.m.d.


- În timp cu puţin timp aţi scos o nouă carte despre Revoluţia din decembrie 1989 la Alba Iulia, „Libertate în labirint. Decembrie 89”. Aproape ca un istoric sau ca un psiholog aţi analizat fiecare detaliu, fiecare gest al celor din jurul dvoastră.


- Comportamentul, da. Ce s-a întâmplat? Eu am pornit Revoluţia, noi am pornit Revoluţia de la Alba Iulia în condiţii în care nu aveam nici un program clar, decât o singură dorinţă fierbinte, uriaşă: LIBERTATE! DEMNITATE! Ţara asta să-şi recâştige suflul: să nu mai trăim în foame, în frig, în teroare, frica de colegul tău de serviciu, frica de vecinul tău, frica faţă de membrii propriei familii – pentru că ăsta era sistemul de teroare pe care-l instaurase Securitatea ceauşistă. Este cunoscut: România a avut o revoluţie mai violentă, pentru că regimul comunist al lui Ceauşescu a fost cel mai dur din Europa – el era de tip stalinist. Mai ales din 1976 când Ceauşescu s-a întors dintr-o vizită în China. Atunci s-au strâns chingile în jurul cetăţenilor români.
Nu eram pregătiţi. Abia în cursul nopţii, văzând mulţimea cu care băteam bulevardele din Alba Iulia strigând „Libertate”, „Jos Ceauşescu”, „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”, „Jos comunismul”, atunci mi-am dat seama că este nevoie să creăm o platformă de discuţii cu cei care conduceau ţara, inclusiv cu Ceauşescu, dar la început cu oficialităţile judeţului. Abia în acea noapte am scris acea platformă-program între orele 5 şi 7 (n.a. – în noaptea de 21 spre 22 decembrie, Ceauşescu a fugit abia în 22 decembrie la amiază) în propriul meu apartament, în bucătărie, păzit de 5 tineri, care m-au însoţit ca să nu fiu arestat după ce 6 sau 7 ceasuri am bătut bulevardele oraşului; iar mulţimea, deşi le indicasem să bată în continuare oraşul – eram abia 100-150 de oameni noaptea – în loc să plece pe străzi să ne strângem cât mai mulţi oameni, pentru că a doua zi doream să declanşăm greva generală în municipiu, au preferat să se oprească jos în faţa blocului unde locuiam (Bloc Crosă, de deasupra Cinematografului). Am trimis pe cineva jos să vedem ce se întâmplă, şi au zis: „am decis să rămânem aici toţi, că altfel riscaţi să fiţi arestaţi şi poate ucişi. Se ştia ce se petrecuse la Timişoara, cum tancurile armatei şi forţele Securităţii împuşcaseră şi încălcaseră sub şenile populaţia care ieşise în stradă.
M-am trezit a doua zi dimineaţa, după ce am citit mulţimii care plângea de bucurie abdicarea scrisă a primului-secretar, m-am trezit că sunt singur, oamenii de pe stradă, care au fost alături de mine în întreaga noapte, cei mai mulţi erau oameni simpli, foarte mulţi dintre ei erau tineri, chiar elevi. În faţa mulţimii, la un moment dat ca să păstrăm disciplina – pentru că aceasta a fost principala mea grijă, să nu creăm nici un pretext forţelor de Securitate, care ştiam că ne urmăreau – de altfel am aflat ulterior că în mijlocul nostru erau destui informatori care transmiteau în permanenţă ce se întâmplă – doream aşadar să păstrez disciplina şi ordinea, strigam tot timpul „Fără violenţă!”
M-am trezit că nu aveam lângă mine pe nimeni, nu aveam cu cine să mă sfătuiesc. Sigur pe trepte am decis să fac un Birou Executiv al Frontului Patriotic Libertatea, partidul născut în noaptea respectivă. În general am pus pe listă, chiar pe documentul de abdicare a primului-secretar Savu, document unicat în întreaga Românie – nicăieri nici un prim-secretar nu a abdicat în faţa Revoluţiei şi nu a predat puterea într-un moment când Ceauşescu se afla la Putere. Plus că primul punct – iarăşi extrem de important la mine – a fost desfiinţarea Partidului Comunist; deci Alba Iulia poate dovedi că Revoluţia a fost nu anti-ceauşistă, ci anti-comunistă prin excelenţă.
Eram singur. Am pus pe listă pe cei care mai vorbiseră la microfon sau îmi mai strigaseră unul: „pune-l pe ăsta că-i avocat, pe ăsta că-i electrician”. Dar aceştia nu erau pregătiţi; i-am adus lângă mine, fără să pot conta pe nici unul dintre ei... (va urma)

(Interviu de Iulian Brok, 18 decembrie 2009)

Taguri:interviu, cu Mihai Babitchi, omul Revolutiei, de la Alba Iulia, la, 20 de ani, de la, acel, Decembrie, 1989, partea I

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>