Articolul urmator |
Medalie de argint pentru Anca Bunea, bronz pentru Andra Ologu la Campionatele Nationale de Atletism
La sfârşitul săptămânii trecute stadionul Dinamo din Bucureşti a găzduit finalele Campionatelor Naţionale de Atletism pentru Tineret. CS Unirea Alba Iulia a fost reprezentată de Andra Ologu pregătită de către prof. Gabriel Avram, respectiv Anca Bunea, pregătită de către prof. Vasile Herman.
Andra Ologu care s-a clasat a treia în proba de 10.000 metri, cu timpul de 37 minute şi 51 secunde, câştigând astfel medalia de bronz a probei.
Anca Bunea (foto) a reuşit să se claseze pe locul al doilea în proba de 5.000 metri, cu timpul de 17 minute şi 13 secunde, obţinând astfel medalia de argint. Anca Bunea a participat şi în proba de 1.500 metri, reuşind clasarea pe locul 7.
Merită subliniate reuşitele Ancuţei Bunea, sportivă cu dublă legitimare, la CSŞ Mediaş şi CS Unirea Alba Iulia: Anca Bunea se află încă la vârsta junioratului. Să notăm că în perioada 22-24 iunie, ea va participa la Campionatele Balcanice de Atletism pentru Juniori care se vor desfăşura în localitatea Eskisehir din Turcia, unde avem speranţe de o medalie. De asemenea, la începutul lunii iulie tânăra sportivă va fi prezentă şi la Campionatele Mondiale de Juniori I care se vor desfăşura la Barcelona (Spania), competiţie pentru care şi-a îndeplinit baremul de calificare.