#
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Interpretul Vali Şerban vorbeste despre folk, despre al treilea album al sau si despre Ziua de Maine

Interpretul Vali Şerban vorbeste despre folk, despre al treilea album al sau si despre Ziua de Maine

Revista nr. 108 | 20-11-2011 | Alexandru Mitchievici



Vali Şerban s-a născut la 20 octombrie 1953 la Cîmpeni. De mulţi ani locuieşte „dincolo de Mureş”, la Şeuşa, la o aruncătură de băţ de Alba Iulia. Vali şi Ibi au doi copii, Iulia şi Vali, dar un locatar de la Şeuşa a devenit foarte cunoscut în lumea folkiştilor: căţelul Codiţă.


Vali Şerban are 3 albume:
1998 – 20 de ani
2005 – Ultimul lup
2011 – Mie însumi (dublu album)


Interviu cu Vali Şerban

-Aşteptăm cu mare interes să vedem acest album. Spune-ne câteva cuvinte despre acest album.
-E un dublu album, sunt 25 din cântecele mele, reprezentând ceva mai mult de un sfert din ceea ce am reuşit de-a lungul vieţii să propun oamenilor din săli, nu să ofer, pentru că propunerea este una, şi primirea cântecelor este cu totul altceva.
Sunt cântece de dragoste, de filozofie, de socializare… mai puţin acele cântece cu care cei din sală au fost obişnuiţi într-o anumită perioadă a vieţii mele, cântecele acelea de ţară. Sper ca într-o zi să editez şi un album cu cântecele de ţară, ele fiind de fapt cu totul separate de a-mi trăi existenţa pe scenă. Dar au fost, ele mai ecistă, au fost cântate şi într-o zi vor reveni.

-Muzica de pe album este semnată de Vali Şerban, versurile cui aparţin?
-Muzica în totalitate Vali Şerban, iar din cele 25 de cântece sunt versuri semnate de Adrian Păunescu, sunt versuri Sergehi Esenin, versuri în traducere George Lesnea, dar majoritatea versurilor îmi aparţin. Sunt cântece care de-a lungul timpului, iată sunt vreo 40 de ani de când primul a fost scris, pe care sper să-l pot dărui vineri, 11 noiembrie 2011…

-Eşti la al treilea album, un dublu album cu 25 de piese.
-Aşa este. De-a lungul timpului am compus peste 150 de cântece, unele au apărut ocazional şi n-au mai fost repetate, însă în jur de 80 de cântece au fost cântate timp de 40 de ani pe scenele muzicii folk. Acest dublu album este o provocare care mi-am adresat-o mie. Am stat de vorbă mult cu mine în oglindă şi de multe ori celălalt era cu spatele. Am avut o mare şansă de a întâlni un om care iubeşte muzica folk, se numeşte Paul Poenaru (un albaiulian dedicat culturii), este sponsorule editării albumului. Am avut şansa existenţei unui prieten deosebit care este Vasile Şeicaru şi a impresarului său, Ileana Mocanu, cea care se ocupă de partea legală a editării albumului. În general am avut parte, cu unele excepţii, numai şi numai de oameni deosebişi în viaţa mea. E drept că probabil şi eu am dăruit la rândul meu prietenie şi generozitate, şi atunci toate lucrurile sunt absolut logice.

-Să ne spui câteva lucruri despre debutul tău muzical.
-Am intrat în lumea muzicii în 1968, ca membru al unui grup pop-beat, era un melanj între rythm&blues, rock şi baladă. Când spui Beatles spui cam tot ce a însemnat muzica acelor vremuri, Beatles este definiţia acelei epoci. Trupa noastră se numea TINERII, eram toţi din Alba Iulia, colegi de liceu: Adi Ignat, Niţă Bumbu, Ecsi Krisbay, Ţuţu Roxa, Nelucu Cristea, Vali Şerban – aceasta a fost prima formulă a trupei, după aceea au fost schimbări. Chiar dacă Beatles, Rolling Stones nu se dădeau în România pe posturile de radio, noi, ca toţi ceilalţi viteji de provincie, preluam şi copiam cu entuziasm tot ce ascultam la Radio Europa Liberă. Ca fapt anecdotic: ascultam cu prietenii Europa Liberă, eram cu pătruile peste noi şi peste radiouri ca să nu cumva să răzbată în stradă sonorităţile unei lumi interzise.
La câteva zile după ce am ascultat la Europa Liberă „Let It Be”, piesa trupei Beatles (înregistrată la magnetofonul Tesla în condiţii deosebite, sub pătură, la un microfon) am interpretat-o pe scenă cu grupul TINERII.
Eram la Sebeş, la un festival de muzică, erau mulţi saşi în Sebeş atunci, ei aveau legături mai bune cu Occidentul ca noi. Publicul a rămas mască, noi am cântat piesa „Let It Be” la câteva zile de la lansarea piesei în străinătate.

-Cum a început colaborarea cu Cenaclul Flacăra?
-La un moment dat ne-am dus cu toţii la facultate, atunci trupa TINERII s-a destrămat. Eu m-am dus la Timişoara, am descoperit un oraş cu muzica lui: Phoenix, Progresiv TM, Mircea Baniciu… Tot atunci am descoperit Cenaclul Flacăra (care a debutat la 17 septembrie 1973).
În anul 1975 calea mea fusese stabilită, chiar dacă poate nu-mi dădeam seama. Am început să compum muzică folk, să mă cufund în paginile cărţilor de poezie, pentru că la urma urmei, este clar şi astăzi, primul atu al muzicii folk este logodna veşnică cu marea poezie universală şi românească.
Am început să cânt cu Dinu Bodocan, el cânta la blockflute. Anii 1975 şi 1976 sunt anii în care am compus câteva cântece cu care am evoluat şi la Cenaclul Flacăra.
Anul 1976 este un moment decisiv al vieţii mele. În luna noiembrie a avut loc unda din ediţiile Festivalului Salinae. Aici i-am întâlnit pe Anda Călugăreanu, Doru Stănculescu, Sorin Minghiat şi Mircea Vintilă. Constituiau nu numai juriul, ci aveau şi gala de recitaluri de după desfăşurarea concursului. Ei mâau desemnat câştigător al Marelui Premiu, şi, decisiv pentru cariera mea nu era că am primit o diplomă şi un bibelou de porţelan… faptul important consta în recitaluri alături de cei 4 artişti în mai multe spectacole din judeţ.
Apoi a venit cutremurul din martie 1977 şi Turneul Omeniei, organizat de Cenaclul Flacăra şi Adrian Păunescu. Cum am ajuns acolo? A avut loc pe 2 mai 1977 la Blaj, am debutat alături de cei 4 prieteni amintiţi (Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Anda Călugăreanu, Sorin Minghiat), dar şi de alţi prieteni. Am fost primit foarte bine: fără nici o ezitare, Adrian Păunescu m-a prezentat ca fiind „cel mai important debut din Cenaclul Flacăra de până atunci”.
Până în mai 1985 am cântat în Cenaclu, când s-a întâmplat dezastrul de la Ploieşti (o furtună abătută asupra oraşului a declanşat o panicăpe stadion care a dus la moartea unor spectatori). După acest eveniment, muzica folk a fost practic interzisă – cu excepţia câtorva nume – iar eu m-am întors acasă. A fost o perioadă foarte bună cu Cenaclul, erau turnee de 3 luni de zile. Ştiam când plecăm în truneu, dar nu ştiam când se termină.

-Puţină lume concepe faptul că folkul a fost interzis după 1985.
-Da, după accidentul de la Ploieşti folkul era interzis. Folkul a reuşit să reziste datărită câtorva nume, 5-6 nume. În Alba Iulia, din 1985 până în 2000 nu ştiu dacă am avut mai mult de 30-40 de spectacole, în Alba Iulia şi în alte oraşe, pentru că era aşa, să nu se spună „muzica folk”.

-Muzicii folk i se spunea altcumva probabil. Cum i se spunea?
-Muzică uşoară. Deci interpretul de muzică uşoară Vali Şerban.

-Ai fost şi interpret de muzică uşoară.
-Faptul că spectatorii percepeau existenţa unui cantautor interzis ca definiţie, dar existent ca operă, ca şi creaţie, era cu totul altceva. În momentul în care intram în sală şi cântam unul din cântecele mele cunoscute, toată lumea ştia că eram folkistul Vali Şerban. În provincie nu mai putea apărea noţiunea de folk. Era şi „k” acela din numele folk.

-Ce muzică asculţi în afară de folk?
-Balade, Eric Clapton, Eagles, Chris Rea.

-Despre Festivalul de folk de la Alba Iulia spune-ne câteva cuvinte.
-A fost un vis al meu de 30 de ani. În 2005 am găsit la Consiliul Judeţean Alba o echipă deosebită care m-a ajutat. Mi-au spus fă un proiect şi facem festivalul. Aşa a fost…
Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel, a spus ceva pentru care îl urăsc cu toată dragostea, sau îl iubesc cu toată ura, asta a spus-o el, dar eu trebuia să o spun: a spus că ferestrele trebuie să fie deschise spre lume ca România să vadă acest oraş, realizările sale, nu din şedinţe şi din dări de seamă. Din acel moment totul a fost posibil: să avem curajul să-i lăsăm şi pe ceilalţi să ne judece. Prin modul cum s-a desfăşurat Festivalul s-a demosntrat că Alba Iulia contează, avem un festival cu adevărat naţional.

-Titlul a pornit de la o idee care a pornit de la emisiunea radio „Ziua de Mâine” de la Radio Reîntregirea. Cum vezi acest festival la ediţia a X-a.
-Pentru că suntem în noiembrie trîiesc o mare emoţie. Dar undeva prin 21-22 ianuarie se vor împlini 10 ani de emisiune radiofonică la Radio Reîntregirea. Deja este o emoţie. Crezi că mă mai puteţi suporta încă 3 ani? Asta depinde de cei care mă vor vedea în sală în momentul în care apar şi de cei care vor avea răbdarea să considere că 10 ani de muzică folk de nivel naţional la Alba Iulia reprezintă cu adevărat ceva.

-Ce le transmiţi celor care vin la Alba Iulia şi cântă la Festivalul „Ziua de Mâine”.
-Un lucru îngrozitor: citiţi poezie, citiţi-o aşa cum am citit-o şi eu, şi au citit-o şi colegii de scenă, pentru că marea forţă a muzicii folk vine din cultura poetică pe care am dobândit-o. Dacă nu eram în stare să cuprindem forţa poeziei româneşti şi universale nu eram în stare să creăm un gen muzical.
Citiţi, citiţi, citiţi. Deşi e foarte greu de înţeles asta, vă spun asta printr-o glumă. Dimineaţa, mama mea intra în cameră şi îmi spunea aşa: „Măi copile, am înţeles, citeşti. Da. Dar dacă tot s-a făcut lumină afară, stinge becul”.

-Vali Şerban, mulţumim.
-Eu vă mulţumesc. Să fie într-un ceas bun şi ediţia a VII-a, şi ediţia a X-a. Celor care vor citi aceste rânduri, le spunem că dacă spectatorii, iubitorii de muzică folk vor vrea să existe ediţia a X-a, chiar dacă nu voi vrea eu, tot se va ţine…


Interviu apărut joi, 10 noiembrie 2011, în ziarul „Informaţia de Alba”, a consemnat Iulian Brok

 

Taguri: interpretul, Vali Serban, vorbeste, folk, al treilea, album, muzica, ziua, maine, festival

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>