#
Revista de stiri, cultura si umor...
 
Informarea este importanta,
dar amuzamentul este sanatos!
 
Interviu cu Padre, compozitorul trupei folk Plus Noi

Interviu cu Padre, compozitorul trupei folk Plus Noi

Revista nr. 107 | 12-11-2011 | Alexandru Mitchievici


Interviu cu Padre, autorul muzicii şi al versurilor trupei de folk Plus Noi

Trupa Plus Noi şi-a prezentat astăzi, 12 noiembrie 2011, al doilea album de muzică („Demidulce) în cadrul Festivalului de Folk „Ziua de Mâine”. Lansarea oficială a avut loc pe 29 octombrie 2011, la Teatrul Prichindel din Alba Iulia. În curând albumul va fi lansat şi la Aiud, la serile folk.

Plus Noi înseamnă 4 băieţi din 5 oraşe: Stelian „Padre” Petrescu, Sebastian „Talisman” Kincses, Victor „Laureatul” Surugiu şi Adrian „Axânte” Puiuleţ


-Aţi lansat de curând al doilea album al trupei Plus Noi. Spune-ne, te rog, câteceva despre acest album.
-Surprinzător, poate te miră, poate nu, a fost mai greu decât la primul, deşi nu ne-am fi aşteptat, pentru că am considerăm deja că ştim cam care sunt piedicile de trecut, să zicem cele de ordin tehnic: drepturi de autor, contracte cu productorul, holograme ş.a.m.d. Totuşi a fost greu, pentru că, aşa cum zicem noi în glumă, suntem 4 băieţi din 5 oraşe, este foarte greu să ne întâlnim, să repetăm. Din fericire, avem la bază această prietenie de-a dreptul tutancamonică, de ani foarte mulţi, şi ieşirile pe munte, care de altfel ne-au şi adus împreună.
Şi spuneam, din fericire, acesta este lucrul care probabil ne ajută cel mai mult, ne cunoaştem foarte bine, vocile, care ce poate să cânte, cum să cântăm. Am trecut peste toate aceste piedici. Am reuşit cu greu, deşi promiteam în primăvară lansarea, am şi glumit pe tema asta... Am lansat practic acum două săptămâni, tot aici la Alba.
Suntem foarte bucuroşi pentru că şi pentru noi a fost o realizare neaşteptată. Când a început acest, hai să-i spunem proiect, deşi nu ne place cuvântul, Plus Noi, credeam că primul album, „Cântece Crude”, va fi primul şi ultimul, pentru că a fost o idee năstruşnică, şi uite că totuşi lucrurile au evoluat. Ne place în continuare să facem lucrul ăsta. De altfel verile le trăim pe munte, şi atunci am reuşit să scoatem şi acest al doile album, pe care îl considerăm o continuare oarecum a „Cântecelor Crude”, în sensul că este foarte multă voce, armonie de voce, şi mai puţin instrumental. Totuşi ceva în plus există, pentru că pe acesta al doilea album, în marea majoritate a pieselor sunt două chitări, sunt mici intervenţii cu a doua chitară. Am fost ajutaţi de bunul nostru prieten şi colaborator Marius Popa, un chitarist de excepţie, care ne-a sugerat idei, cu care am încercat solistici...

-Un ocnamureşean.
-Da. Ca să fim 5 băieţi din 6 oraşe. El ne-a ajutat, şi cu idei şi din punctul de vedere al execuţiei pieselor, ne-a ajutat chiar şi să menţinem această linie pe care ne-o dorim de „cruditate” – ca să-i spunem aşa –, nu prea multă orchestraţie... să nu frizăm comercialul. Este lucrul de care ne temem cel mai mult: avem două obsesii, să le zic aşa: să cântâm live (pentru noi nu există altceva decât live) şi să nu cădem în tentaţia comercialului. De aceea nici nu avem reţea de distribuţie, ne bazăm doar pe recitaluri, pe întâlniri directe cu publicul şi cu cei care ne apreciază.
Este un album probabil puţin mai voios decât primul, are câteva melodii mai ritmate, de aceea l-am şi intitulat „Demidulce”, în spatele acestui titlu stând ideea că demidulcele e un vin de masă pentru toată lumea. Nu trebuie să fii un expert în degustări de vinuri sau să ştii cu ce mâncare se asezonează un demidulce. Considerăm că este vinul care dezleagă limbile prietenilor, care adună prietenii la masă şi pot să stea la un pahar de vorbă sau de vin. Cam aceasta e ideea lui „Demidulce” şi credem că, spre deosebire de primul, el poate fi ascultat cu mai multă uşurinţă de mai multe ori, poate să ţi se facă dor să asculţi o anumită piesă, primul album, „Cântece Crude”, fiind, credem noi, mai pentru pasionaţi înfocaţi de folk, care au nevoie de o anumită stare pentru a asculta folk. Acesta al doilea album este mai voios.

-Cine nu a apucat să vină să vă vadă la lansarea albumului de la Teatrul Prichidel, unde vă pot vedea?
-În perioada următoare, chiar în această seară, tot la Teatrul Prichindel, după concurs, vom avea un recital, şi mâine seară, în ultima seară a festivalului, suntem ultimul din program, vom avea şi acolo un recital. Mai apoi sunt tot felul de festivaluri de folk, la Aiud, la Alba, am fost invitaţi la Mediaş. Din fericire ofertele nu întârzie să apară.

-Cluj, Sibiu? Cum aţi făcut la primul album...

-Da, Cluj, Sibiu. Sibiul este de mult în plan. Am primit o invitaţie chiar şi la Piatra Neamţ, a trebuit să ne uităm pe google cam pe unde vine. Constatăm cu mare bucurie că lumea ne urmăreşte şi că doreşte şi să ne vadă live, care spuneam, este momentul nostru preferat: aşa ne place nouă cel mai mult. Încercăm, atunci când se poate, să mergem peste tot.

-Pentru că tu eşti autorul cred că al majorităţii versurilor şi melodiilor, spune-ne te rog câteva lucruri despre compoziţiile tale.
-O să pară ciudat. Eu din start, am spus-o şi o spun întotdeauna, nu mă consider poet. Nu ştiu. Scriu. Este o apucătură de moment. Se poate întâmpla pe autobuz, se poate întâmpla acasă, la şcoală, la servici, oriunde. Sunt pur şi simplu, cred eu, gânduri în rânduri, nicidecum poezii. De altfel, am aceste momente când scriu, iau chitara în mână (cred că nu este zi acasă să nu mă joc puţin cu chitara), aşa apar şi melodiile. Am din fericire şi – cum să zic – o echipă de „cenzori”, ei fiind prietenii cei mai apropiaţi, dacă lor le place şi au acel „uau”, ce bine sună!, piesa trece mai departe, dacă nu, poate rămâne doar pentru mine. O treabă foarte spontană. Eu am şi o poezioară pe care îmi place s-o spun de fiecare dată când sunt întrebat „cum compui?” sau „dacă te consideri compozitor?” sau aşa, o poezie, culmea, în care spun că nu sunt poet, şi ea zice ceva de genul:

„Nu există poeţi,
Ci doar poezie,
Sau dacă vreţi, sunt toţi poeţi,
Dar nu sunt toate poezie”.

Cred că poezia e o stare de moment, sunt gânduri care... şi de multe ori, poeziile mele sunt doar simple constatări, mirări sau supărări pe care le am în viaţă pe care le exprim cât de cât în cuvinte ceva mai alambicate decât în limbajul de zi cu zi.

-Pentru că nu îţi place sau tuturor, celor din trupă, nu vă place denumirea de proiect muzical. Vă place mai degrabă ideea de prietenie muzicală? Sună mai bine?

-Prietenie muzicală, da. Mai bine. De altfel şi spunem „trupă”. Nici măcar grup nu este pe placul meu. Cred că trupa Plus Noi sună cel mai bine, şi avem şi aici o vorbă pe care ţinem s-o spunem întotdeauna când suntem întrebaţi, şi care de altfel apare şi în descrierea paginii de facebook, unde spune „Plus Noi e o poveste cu prieteni şi atât”. Pentru că într-adevăr aşa este: prietenia a fost cea care ne-a făcut să mergem pe acest drum, ca să evităm cuvântul „proiect”, şi ea ne va duce mai departe, indiferent ce se va întâmpla strict din punct de vedere muzical. Noi ne vom întâlni şi la vară, sus pe munte.

-Sursa acestei prietenii este muntele.
-Absolut. Noi facem parte din două cluburi de turism alpin. Ne întâlnim la diferite concursuri, la diferite proiecte de ecologie, ecologizări de zone, păduri, marcaje ş.a.m.d., unde momentul cel mai minunat al acestor întâlniri este seara la foc, un moment inegalabil pentru noi, şi acolo se nasc şi se leagă prietenii care trec peste multe, multe alte aşa-zise prietenii, proiecte ş.a.m.d. Muntele ne leagă, prietenia ne duce mai departe...

-Padre, mulţumim foarte mult!



Interviul a fost realizat pentru ziarul Festivalului de Folk „Ziua de Mâine” de la Alba Iulia, interviu realizat sâmbătă, 12 noiembrie 2011, semnat de Iulian Brok


 

Taguri: interviu, Padre, compozitor, trupa, folk, Plus Noi, Stelian Petrescu, Sebastian Kincses, Victor Surugiu, Adrian Puiulet

Ratari

Criticisme (0)

Criticati si dumneavoastra

*
*
<Campurile marcate cu * sunt obligatorii>